Thursday , April 25 2024

Klaus Iohannis a promulgat Codul de Procedură Fiscală şi amnistia fiscală

iohannis5

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat Codul de procedura fiscala si Legea privind anularea unor obligatii fiscale, informeaza Administraţia Prezidenţială.
Codul de Procedură Fiscală a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, în 24 iunie, dată la care a fost aprobat şi Codul Fiscal. Decizia a fost luată de deputaţi cu 306 de voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi o abţinere. Proiectul de lege privind Codul de procedură fiscală a fost adoptat de Senat, prima cameră sesizată, în 28 aprilie, fiind înregistrate 67 de voturi “pentru”, 5 abţineri şi 17 “împotrivă”.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat la acel moment, la Senat, că prin noul Cod de procedură fiscală se doreşte “simplificarea procedurilor administrative de recuperare a creanţelor fiscale, îmbunătăţirea echilibrului drepturilor şi obligaţiilor celor două părţi ale raportului juridic fiscal, respectiv contribuabil şi organul fiscal, dar şi clarificarea unora dintre instituţiile juridice susceptibile de interpretare”.
Un alt obiectiv constă în “asigurarea unei stabilităţi şi predictibilităţi pe termen lung a normelor scrise în actul normativ propus a fi rescris”. Totodată, se are în vederea simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale, “claritate şi accesibilitate prin eliminarea interpretărilor”, prin corectarea neconcordanţelor existente în prezent între Codul de procedură fiscală şi Codul Fiscal sau alte legi speciale. Teodorovici a precizat că o altă prioritate a documentului este “o eficienţă a activităţii de administrare a impozitelor şi taxelor”.
Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului spre reexaminare proiectul legii Codului Fiscal.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a promulgat luni, 20 iulie a.c., următoarele decrete:
• Decret pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală;
• Decret pentru promulgarea Legii privind anularea unor obligaţii fiscale;
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010;
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 86/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010;
• Decret pentru promulgarea Legii privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
• Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a domnului Victor Grigoraş ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni;
• Decret privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare a doamnei Silvia Mariana Pietraru – pensionare.
 

Vezi si

Guvernul a aprobat joi plata pensiilor înainte de Paşte 

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunţat că Guvernul a aprobat, în ședința de joi, …