Thursday , March 28 2024

Kievul a preluat controlul asupra primăriei de la Mariupol. Soldat rănit într-un asalt al proruşilor asupra unei baze militare

ucraina

Forţele de ordine ucrainene au preluat controlul asupra Primăriei Mariupol, un port în sud-estul ţării, care era ocupată de către separatişti, a anunţat joi ministrul interimar de Interne Arsen Avakov.
“Primăria este eliberată şi poate să funcţioneze normal”, a scris Avakov într-un mesaj postat pe Facebook.
Clădirea era ocupată de la 13 aprilie.
Poliţia de la Mariupol a anunţat într-un comunicat că a intervenit către ora locală 3.00 (3.00, ora României), după ce a reperat un grup de aproximativ 30 de persoane, înarmate cu bâte de baseball, care încerca să pătrundă în clădire pentru a cere eliberarea acesteia.
“Au izbucnit confruntări”, iar forţele de ordine au intervenit, afirmă poliţia, precizând că cinci persoane au fost rănite.
În seara de 16 aprilie, aproximativ 300 de persoane au lansat un asalt asupra unei baze a forţelor speciale aparţinând Ministerului de Interne, situate la câteva sute de metri de primărie. Asaltul a fost respins, iar trei atacatori au fost ucişi şi alţi 13 răniţi, potrivit Ministerului de Interne.
Autorităţile ucrainene au anunţat că un soldat a fost rănit în cursul unui asalt al separatiştilor, în noaptea de miercuri spre joi, asupra unei baze militare situate la Artemvisk, în apropiere de bastionul prorus Slaviansk.
Aproape 100 de atacatori “au deschis focul cu arme automate, mitraliere şi au utilizat grenade”, afirmă Ministerul Apărării într-un comunicat, precizând că viaţa militarului rănit nu este în pericol.
“Atactorii au fost respinşi şi au suferit pierderi importante”, a declarat preşedintele interimat Oleksandr Turcinov.
Ministrul interimar de Interne Arsen Avakov a afirmat că asaltul, dat cu scopul de jefui armament, a fost condus “de către un militar rus”.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …