Friday , March 29 2024

Kelemen Hunor, după negocierile cu Orban: Încrederea între PNL și UDMR este la un nivel scăzut. Nu am promis sprijin, discutăm luni

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat joi, după întâlnirea cu Ludovic Orban, că încrederea între PNL și UDMR este la un nivel scăzut și că o decizie în privința susținerii Guvernului Orban va fi luată săptămâna viitoare în grupurile parlamentare ale partidului. La negocieri, cei doi lideri au vorbit și despre OUG 114. „Suntem foarte aproape sa vedem lucrurile asemanator”, a declarat Kelemen Hunor.

„Am discutat de modificarile care trebuie facute la OUG 114, suntem foarte aproape să vedem lucrurile asemănător. Am discutat de ordonanțe de urgență, am cerut fără OUG pe legile justiției, fără OUG pe sistemul electoral și fără asumarea răspunderii în fața Parlamentului, să nu schimbăm legea electorală prin intervenția Guvernului”, a mai declarat liderul UDMR la finalul discuțiilor.

O decizie în legătură cu susținerea la vot a Guvernului Orban va fi luată de UDRM săptămâna viitoare.

„Nu am promis sprijin, am spus că vom discuta cu grupurile noastre parlamentare săptămâna viitoare, pentru că încrederea între PNL și UDMR e la un nivel scazut”, a concluzionat Kelemen Hunor.

digi24.ro

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …