Thursday , March 28 2024

Jurnalist american decapitat de o grupare jihadista. Casa Albă se declară "îngrozită" (VIDEO)

james foley

Statul Islamic (SI), o grupare jihadistă extremistă, afirmă că l-a decapitat pe jurnalistul american James Foley în semn de represalii faţă de atacurile aeriene americane în Irak. Casa Albă s-a declarat “îngrozită” de presupusa decapitare.
Într-o înregistrare video postată marţi pe Internet, SI arată un bărbat mascat şi îmbrăcat în negru care taie, se pare, gâtul jurnalistului.
James Foley a fost răpit în Siria în noiembrie 2012 de către bărbaţi înarmaţi. După difuzarea înregistrării video, familia sa a postat un mesaj în care a cerut timp “pentru a găsi răspunsuri”.
Foley, care la 40 de ani era un jurnalist experimentat, a acoperit conflictul din Libia, după care s-a dus în Siria, unde a transmis pentru Global Post, AFP şi alte instituţii de presă protestele faţă de regimul lui Bashar al-Assad.
Potrivit mai multor martori, James Foley a fost răpit în nordul Siriei la 22 noiembrie 2012. Familia sa, care a lansat o campanie de informare, nu mai are nicio veste de atunci.
Înregistrarea video de mai puţin de cinci minute, care se intitulează “Mesaj către America”, a fost filmată într-o zonă deşertică.
Bărbatul mascat care l-a executat, se pare, pe jurnalist s-a exprimat în limba engleză cu accent britanic.
Casa Albă s-a declarat “îngrozită” de presupusa decapitare a unui american de către SI
Casa Albă s-a declarat marţi “îngrozită” de presupusa decapitare a jurnalistului american James Foley de către Statul Islamic (SI), subliniind că serviciile sale de informaţii încearcă să verifice autenticitatea înregistrării video postate pe Internet de jihadişti, relatează AFP.
“Am văzut o înregistrare video care pretinde să arate uciderea cetăţeanului american James Foley de către SI. Dacă este autentică, noi suntem îngroziţi de moartea brutală a unui jurnalist american nevinovat”, a anunţat Caitlin Hayden, purtătoare de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională, citată într-un comunicat.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …