Tuesday , March 19 2024

Istoricul Marius Oprea: “Eminența cenușie din spatele partidului lui Dacian Cioloș este anchetatorul meu de la Securitate”. Ciolos: “Asocierea numelui meu cu oameni pe care nu îi cunosc este un lucru mizerabil”

Istoricul Marius Oprea, cunoscut ca “vânătorul de securiști”, a publicat vineri un articol în care susține că în spatele înregistrării la tribunal al Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), condus de Dacian Cioloș, se află Alexandru Iordache, fondatorul firmei de avocatură “Iordache & Partners”, fost maior de Securitate înainte de 1989 și chiar anchetatorul care s-a ocupat de ancheta care l-a vizat pe el în 1988. Contactat de HotNews.ro, Dacian Cioloș a afirmat că va publica reacția sa curând. 

Istoricul Marius Oprea
Istoricul Marius Oprea

“<<Eminența cenușie>> din spatele partidului condus de Dacian Cioloș este de fapt o mai veche cunoștință: anchetatorul meu de la Securitate, fostul maior de la Direcția de cercetări penale, Alexandru Iordache”, scrie Oprea în materialul său.
Potrivit lui Marius Oprea, PLUS este ”afacerea” familiei Iordache, toți membrii fondatori ai partidului fiind de la casa de avocatură pe care o conduce fostul maior de Securitate. ”Colegi de-ai noştri care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic”, anunța degajat Dacian Cioloș, la momentul apariției partidului său PLUS, Partidul Libertății, Unității și Solidarității. Nume generos. Cerererea de înfiinţare a formațiunii politice a fost înregistrată pe 28 septembrie 2018 la Tribunalul Bucureşti. Fiind invitat pe atunci la o emisiune a prietenului meu, Tavi Hoandră, la Realitatea TV, nu m-am putut abține de la un comentariu. Anume că anonim înseamnă ”acoperit”. Adică securist sub acoperire.

Amintim că, potrivit datelor de la Registrul Partidelor Politice, Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, denumirea prescurtată: PLUS, a fost înregistrat în urma deciziei pronunțate de Tribunalul Bucureşti în data de 26 octombrie 2018, decizie rămasă definitivă prin neapelare. (CITITI AICI intreg materialul semnat de istoricul Marius Oprea)

Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat pe Facebook la acuzațiile lansate de istoricul Marius Oprea . Cioloș afirmă că “asocierea numelui meu cu oameni pe care nu îi cunosc este un lucru mizerabil”, adăugând că “jurnalistul” Marius Oprea are, “în mod ironic”, același nume cu “unul dintre cei mai controversați oameni politici din România”. “Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate <<demonstra>> că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate”, mai spune Cioloș.

Reacția lui Cioloș, publicată pe Facebook: 

“Apar din ce în ce mai multe atacuri în presă. Atacuri din ce în ce mai dure. O clasă politică nouă este o amenințare pentru politicienii vechi, iar orice scandal implicând oamenii noi amorțește speranța că există o alternativă. Insinuările pline de răutate vehiculate în media reprezintă o tactică veche, bine pusă la punct de oamenii care controlează de peste zece ani politica și o bună parte a presei.
Orice partid nou cu șanse de a ajunge la putere va atrage, pe lângă oamenii buni de care avem atât de mare nevoie, și oportuniști, acoperiți și caractere urâte. Asta se întâmplă și în cazul PLUS, în ciuda faptului că facem tot ceea ce este posibil să avem mecanismele capabile să prevină astfel de situații. Este cât se poate de firesc și binevenit ca presa să semnaleze derapajele din politică, mai ales dacă aceste semnale sunt făcute în mod onest. O presă puternică și cinstită trebuie să ne forțeze să avem o clasă politică așa cum ne-o dorim.
Articolul care a apărut astăzi va ajuta PLUS să fie mai bun, deși nu are nicio legătură cu jurnalismul. Asocierea numelui meu cu oameni pe care nu îi cunosc este un lucru mizerabil. La fel de mizerabilă este și afirmația că ar exista o eminență cenușie în spatele meu. Nu am judecat și nici nu voi judeca vreodată oamenii în funcție de rudele lor, ci în funcție de faptele lor.
În mod ironic, „jurnalistul” care semnează atacul de astăzi are același nume de familie ca unul dintre cei mai controversați oameni politici din România.
Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate „demonstra” că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate. Scopul meu nu este să sap după mizerii și să produc scandal pentru a ajunge în atenția publicului. Scopul meu este să ajut, cu tot ceea ce pot, să avem o Românie mai bună.
Singurii oameni care vor fi în spatele PLUS vom fi noi, membrii actuali și viitori ai partidului. Oamenii care sunt sătui de minciună și de furt și vor ca elitele lor să nu fie în politică pentru a scăpa de pușcărie și a se îmbogăți, ci pentru a construi o Românie normală, o Românie decentă. De asta m-am implicat în politică.
Eu sunt sătul de scandal și de mârlănie. E epuizant să fiu nevoit să răspund tuturor aberațiilor care apar despre mine. Articolul de astăzi este exact opusul decenței.”

Vezi si

UPDATE: Băiatul de 2 ani a dispărut dintr-o localitate din Botoșani a fost găsit în viață, după 25 de ore de căutări disperate

Băiatul de doi ani care a dispărut dintr-o localitate din Botoșani a fost găsit în …