Iordache spune ca PSD-ALDE ar putea ataca raportul MCV la CJUE: Niste politruci de la Bruxelles au facut un raport politic

14/11/18 ora:12:26pm

Majoritatea guvernamentala de la Bucuresti, PSD-ALDE, ar putea contesta raportul MCV publicat marti la Curtea Europeana de Justitie (CJUE) . Aparuta initial pe surse, ipoteza ne-a fost confirmata de vicepresedintele Camerei Deputatilor, Florin Iordache (PSD).

“O sa discutam, am vazut si eu informatia. Raportul acela este unul anormal, un raport politic, si cred ca trebuie venit cu argumente juridice”, a declarat Florin Iordache pentru Ziare.com, precizand insa ca informatia abia a aparut si “probabil se discuta”.

Intrebat care este opinia sa personala, Florin Iordache a raspuns: “Opinia mea este ca acest document politic trebuie contestat si juridic, pentru ca nu sunt in el si argumente juridice”.

“Daca avem o Constitutie si un Parlament care a adoptat legal niste legi, nu pot sa vina niste politruci de la Bruxelles si sa conteste politic legitimitatea unor acte adoptate de Parlament. Si atunci, la un demers politic putem veni cu un demers juridic. Fara indoiala, el poate fi facut la Curtea Europeana de Justitie”, a completat acesta.

De asemenea, intrebat cine ar putea sesiza Curtea Europeana de Justitie pe tema raportului MCV, Florin Iordache a spus: “Fara indoiala, Guvernul, secretarul de stat pentru Curtea Europeana”.

In acest moment, postul de secretar de stat respectiv nu este ocupat de nimeni, dupa demisia Marietei Safta.

Insa Florin Iordache nu exclude ca sesizarea sa fie facuta de Parlament. “Dar repet, acest document a aparut ieri, noi analizam”, a adaugat deputatul PSD.