Thursday , April 25 2024

Iohannis, la depunerea candidaturii: PSD, o catastrofă pentru România. E nevoie de multă muncă pentru a repara tot ce a stricat

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la BEC, că PSD reprezintă o catastrofă pentru România, fiind nevoie de multă muncă pentru a repara tot ce a stricat. Șeful statului a adăugat că a reușit în acest mandat să prevină multe din stricăciunile PSD, inclusiv în domeniul justiției.

„Din păcate arhitectura a permis atât cât am făcut. Pot să vă spun că am folosit toate instrumentele care au fost la dispoziția președintelui. Dacă spun că PSD trebuie îndepărtat de la putere, înseamnă că trebuie îndepărtat prin mijloace constituționale. Avem această majoritate guvernamentală PSD-istă realizată în urma unui scrutin. Au fost alegerile parlamentare din 2016. În condițiile în care PSD a obținut un rezultat important,. ceea ce am putut să fac vă asigur că am făcut. Pentru România PSD a fost o catastrofă. Aceste lucruri trebuie reparate. Sunt multe instituții care trebuie reparate. Această muncă este una de durată și se poate realiza dar numai în situația în care președintele colaborează efectiv cu guvernul, iar guvernul dorește colaborarea”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a adăugat că a reușit să prevină multe dintre stricăciunile pe care PSD voia să le creeze.

„Trebuie să vedem imensa pagubă produsă de PSD. Cred că pot să spun la final de mandat că am reușit prin instrumentele puse la dispoziție să previn multe dintre stricăciunile planificate de PSD. Chiar recent am avut o reușită frumoasă împreună cu românii, când am reușit pe 26 mai să oprim distrugerea justiției planificată de PSD. Aici ne aflăm acum. E nevoie de muncă, de resetare și sunt dispus să conduc această muncă”, a subliniat Iohannis.

Șeful statului a mai spus că își dorește modernizarea României.

“Este o perioadă complicată pentru România. Este nevoie de o muncă imensă pentru a repara tot ce a stricat PSD în acești aproape trei ani. Este nevoie de modernizarea României, de spitale moderne, de autostrăzi, de școli curate, de o administrație care are în centrul ei cetățeanul. Toate aceste lucruri trebuie realizate, reclădite și trebuie să înțelegem cu toții că acest lucru poate fi denumit simplu: România normală. Eu îmi doresc o Românie normală, instituții funcțională, respectarea drepturilor cetățenești”, a conchis Iohannis.

Am depus peste 2.200.000 de semnături. Este un număr imens și mă bucură foarte mult

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că a strâns alături de PNL peste 2.200.000 de semnături necesare înscrierii în cursa pentru un al doilea mandat la Cotroceni. Sute de susținători l-au așteptat pe șeful statului în fața sediului BEC, pentru a da mână și a face poze cu el.

“Mi-am depus candidatura pentru încă un mandat. Împreună cu documentele mele, am depus împreună cu PNL peste 2.200.000 de semnături ale românilor care susțin această candidatură. Este un număr imens și acest lucru mă bucură foarte mult. Sunt foarte bucuros că s-a reușit această acțiune de strângere de semnături, evident prin și cu sprijinul PNL și a celor care au dorit să fie alături de noi. Este un moment important și cred că este bine să explic bine și de ce doresc să candidez pentru încă un mandat”, a declarat Iohannis, în fața sediului BEC.  Șeful statului a venit însoțit de Ludovic Orban și mai multi parlamentari liberali.

Klaus Iohannis a fost întâmpinat de sute de susținători, care au dorit să dea mână și să facă poze cu el. Totodată, președintele României a dat și câteva autografe pe cartea sa intitulată „EU.RO”.

Vezi si

Procedură de infringement împotriva României pentru întârzieri în efectuarea plăţilor către farmaciile independente

Comisia Europeană a decis, miercuri, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori …