Saturday , April 20 2024

Ioana Băsescu și Elena Udrea, trimise în judecată pentru campania prezidențială din 2009

ioana basescu-udrea

Procurorii DNA au dispus, trimiterea în judecată, sub control judiciar a Ioanei Băsescu, fiica cea mare a ex-președintelui Traian Băsescu și pe Elena Udrea. În judecată a fost trimis și jurnalistul Dan Andronic.
Este vorba de dosarul privind finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale din 2009.
Fiica fostului președinte, Ioana Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare și instigare la spălarea banilor.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, este acuzată de instigare la luare de mită (două fapte) și spălarea banilor (cinci fapte).
Jurnalistul Dan Andronic este acuzat de procurorii anticorupție de mărturie mincinoasă și de favorizarea făptuitorului.
Alături de aceștia au mai fost trimiși în judecată Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, și Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
De asemenea, a fost trimis în judecată fostul director al Oil Terminal, Ioan Silviu Wagner. Acesta este acuzat de delapidare.
„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni de corupție, delapidare și evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
Legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare”, arată procurorii DNA.
Potrivit acestora, remiterea foloaselor infracționale ar fi fost disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.
digi24.ro

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …