Friday , April 19 2024

Întâlnire de urgenţă Ponta – Băsescu. Ponta: Preşedintele m-a asigurat că numeşte interimarii

ponta-basescu

Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni pentru a discuta cu preşedintele Traian Băsescu despre numirea miniştrilor interimari care ar urma să le ia locul miniştrilor PNL a căror plecare din Executiv este iminentă. Discuţia dintre cei doi a durat doar câteva minute, Ponta întorcându-se imediat la sediul Guvernului.
Şedinţa de Guvern a fost amânată până când Monitorul Oficial va publica decretele prezidenţiale de numire ale miniştrilor interimari.
Victor Ponta i-a propus şefului statului înlocuitorii a şapte miniştri liberali care, potrivit deciziei Delegaţiei Permanente a PNL, trebuie să-şi prezinte demisia în cursul zilei de miercuri. Potrivit România TV, şeful statului a fost de acord cu numirea interimarilor.
De asemnea, primul-ministru a anunţat că marţea viitoare va merge în Parlament cu lista noului cabinet. Întrebat dacă a început discuţiile cu UDMR, Ponta a răspuns: “Nu, nu am avut asemenea discuţii, dar o să avem în perioada următoare, pentru a avea o majoritate stabilă în Parlament”.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că miercuri, până la ora 12.00, toţi miniştrii PNL, secretarii de stat îşi vor depune demisia.
Crin Antonescu a mai anunţat că liberalii au decis să-i ceară demisia premierului Victor Ponta.
“Victor Ponta a primit mandatul şi după aceea investitura în fruntea unui Guvern al USL, din care şi noi făceam parte, în urma unui vot majoritar al populaţiei în urma unui vot al românilor “copleşitor majoritar”, cu un program politic la care şi liberalii au avut contribuţia lor. Reacţia firească a lui Victor Ponta, în condiţiile în care aproape jumătate din membrii Guvernului erau liberali, o reacţie uzuală într-o democraţie ar trebui să fie demisia domniei sale. S-ar face consultări la Cotroceni, dar asta nu este problema noastră, iar apoi, pe criterii de majoritate parlamentară, Ponta ar avea şansa să obţină un nou mandat. Dacă preşedintele PSD nu va demisiona din fruntea Guvernului, atunci PNL va rămâne în opoziţie. (…). Cetăţenii României trebuie să ştie că suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de această responsabilitate”, a mai spus Antonescu.
Preşedintele PNL a mai spus şi că liberalii vor folosi, din Opoziţie, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului în situaţii cum ar fi creşterea cotei unice ori desfiinţarea acesteia, sau adoptarea legii amnistiei.
“Moţiunea de cenzură este o armă importantă, ba chiar principala armă parlamentară a unui partid de Opoziţie. Nu aveţi niciun fel de îndoială că PNL – singurul partid politic din Opoziţie, dacă în Opoziţie vom fi, care are acces la această armă -, nu va folosi această armă politică a Opoziţiei”, a declarat Antonescu, marţi seară, la Parlament.
 
 

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …