Thursday , March 28 2024

Înfrângere pentru Boris Johnson în Parlamentul britanic. Parlamentarii au votat pentru amânarea Brexitului

Boris Johnson a suferit o nouă înfrângere, sâmbătă, în Parlamentul de la Londra. Legislativul a votat un amendament care îl obligă pe prim-ministrul Marii Britanii să solicite o nouă amânare a Brexitului la Bruxelles. Boris Johnson a anunțat deja că nu se va conforma și va încerca să obțină votul pe acord săptămâna viitoare, relatează CNN.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au introdus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a admis sâmbătă dimineaţă dezbaterea amendamentului. Amendamentaul a fost adoptat, în pofida opoziției ferme a prim-ministrului, ceea ce înseamnă că Guvernul britanic va fi obligat legal să solicite din nou Uniunii Europene amânarea Brexitului.

Prin urmare, premierul conservator Boris Johnson ar trebui să ceară Uniunii Europene amânarea Brexitului dincolo de data de 31 octombrie.

Într-o primă reacţie după adoptarea amendamentului Letwin, Boris Johnson a declarat că nu va negocia cu UE nicio nouă amânare a Brexitului, dar că va introduce în parlament legislaţia necesară retragerii din UE.

Vezi si

Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit …