Thursday , April 25 2024

Igor Dodon, prima reacţie după ce a fost victima unui accident rutier

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a scris pe Facebook, după ce a fost implicat într-un accident rutier, că “totul este în ordine, fără traumatisme grave”, nici la el, nici la membrii familiei.

“Mulţumim tuturor celor din ţară şi de peste hotare, care au avut gânduri bune pentru mine şi familia mea. Mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis mii de mesaje, la care însă nu reuşesc să răspund acum. Totul este în ordine, fără traumatisme grave, nici la mine, nici la membrii familiei. Fiţi atenţi şi aveţi grijă de voi şi de cei dragi vouă”, scrie preşedintele Republicii Moldova.
Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a fost transportat duminică, la spital, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat la Străşeni, când două maşini din coloana sa, într-una dintre ele aflându-se Dodon, unul dintre fiii săi şi mama sa, s-au ciocnit cu un autocamion. Toţi trei au suferit doar leziuni uşoare.
 

Vezi si

Poşta Română: Până de sărbători putem livra pensiile; depinde când ne intră banii în conturi

Poşta Română poate distribui pensiile înainte de sărbătorile pascale, dar procesul depinde de data la …