Tuesday , April 23 2024

Igaş: Este analizată o reorganizare a MAI, probabil că vor fi oameni care vor pleca acasă

Traian Igas, ministrul Administratiei si Internelor
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că se analizează o “reorganizare” a ministerului şi “probabil că vor fi oameni care vor pleca acasă”, însă nu a dorit să precizeze un număr al celor care urmează să fie disponibilizaţi.
Întrebat dacă la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi disponibilizări, Igaş a răspuns: “Suntem în analiză în ceea ce priveşte reorganizarea ministerului, sunt etape începute din perioada ministrului Blaga pe care le vom duce mai departe. Vor fi realocări, dacă vă convine. Probabil că vor fi oameni care vor pleca acasă, dar nu în zone în care avem nevoie de angajaţi”, a afirmat Igaş.
Întrebat care vor fi criteriile pentru disponibilizări, ministrul Administraţiei şi Internelor a spus: “Le vom discuta la momentul potrivit, atunci când toate aceste decizii vor fi luate de sus până jos”.
El nu a dorit să precizeze un număr de persoane care vor fi disponibilizate, susţinând doar că există o evaluare în acest sens, însă, după ce se va lua o decizie, acest număr va fi comunicat, pentru a nu fi creată “o panică nejustificată”.

Vezi si

Prima reacție a lui Ciolacu după decizia Coaliției privind noii candidați la Primăria București: „De astăzi, bucureștenii chiar au ce alege! Succes, Gabi!”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a avut o primă reacție pe Facebook după decizia de a-l …