Thursday , March 28 2024

Hexi Pharma a funcţionat 11 ani în Spitalul Universitar. Sediu gratuit de la Sorin Oprescu

hexi pharma

Compania Hexi Pharma, care se află în mijlocul acestui scandal, a funcţionat ani de zile în Spitalul Universitar, cu un sediu primit gratuit de la spital şi cu întreţinerea plătită tot de spital. Adică facturile la gaze, electricitate şi apă curentă. La vremea respectivă, în 1994, Hexi Pharma se numea altfel: „Universitar Farma” şi primea sediu gratuit în spital de la Sorin Oprescu, proaspăt instalat manager al Universitarului. Şi înţelegerea a ţinut atât cât medicul a condus spitalul de la conducerea căruia pleca în 2006.
15 Decembrie 1994. Farmaciştii Virgil Condrea, în vârstă de 61 de ani şi Ion Mateescu în vârstă de 70 de ani, depun la Registrul Comerţului o cerere de înregistrare a societăţii comerciale „Universitar Farma”.
Sediul social declarat – un apartament din cartierul 1 Mai din Capitală. Obiectul de activitate: depozitare, preparare şi eliberare de medicamente, activitate de producţie medicamente şi activităţi de import – export în domeniul farmaceutic.
Pe 27 decembrie 1994, cei doi farmacişti depun un contract de asociere.
Consiliul de administraţie al Spitalului Universitar, condus de proaspătul director Sorin Oprescu, acceptă înfiinţarea unei farmacii-laborator private în incinta instituţiei. Potrivit contractului, care poartă semnatura lui Sorin Oprescu, spitalul pune la dispoziţie un spaţiu delimitat din perimetrul farmaciei existente, cu funcţionalitate separată, cu suprafaţa de aproape 100 de metri pătraţi, complet utilat.
Spitalul Universitar se angajează să suporte în totalitate facturile la energie electrică, apă şi gaze, dar şi 20 la sută din costurile de producţie. Şeful de producţie al noii societăţi „Universitar Farma” este Virgil Condrea, tatăl lui Dan Alexandru Condrea.
Dan Condrea intră în acţionariatul „Universitar Farma” în 1996, la vârsta de 21 de ani, pe vremea când era student la Facultatea de Medicină „Carol Davila” din Capitală.
În 2005, societatea îşi schimbă numele în Hexi Pharma.
digi24.ro

Vezi si

CNAS anunță prelungirea termenului de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului de sănătate

Termenul de valabilitate a adeverinței înlocuitoare a cardului național duplicat se prelungește până la emiterea …