HARTA INTERACTIVĂ a ninsorilor în România. Evoluția vremii zilele următoare

23/03/18 ora:9:04am

Vremea se menține rece în acest weekend și la începutul săptămânii viitoare în toată țara, iar meteorologii avertizează că temperaturile negative pe timpul nopții vor coborî până la -12 grade Celsius în estul Transilvaniei şi în Moldova. Vântul va avea intensificări de 45-55 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată.

De joi seară, 14 județe și Capitala sunt sub avertizare meteo cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, până vineri, la ora 20:00. De asemenea, a fost emis și un cod galben de ger în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea sudică a Moldovei, dar și pentru zona Carpaților Meridionali și de Curbură.

Până luni dimineaţă vor fi temperaturi foarte scăzute şi că abia de luni temperaturile vor mai creşte, ajungând la 6-10 grade în majoritatea regiunilor, mai ridicate – 14-16 grade Celsius în partea de sud a ţării. De asemenea, a precizat meteorologul, în a doua parte a săptămânii viitoare vor fi precipitaţii sub formă de ploaie. (DIGI24.ro)