Friday , April 19 2024

Guvernul propune majorarea salariilor cu procente cuprinse între 1 şi 20, în 2011

.
Reprezentanţii Executivului au prezentat sindicatelor, luni, două proiecte privind salarizarea în sistemul bugetar, care prevăd pentru anul 2011 majorarea salariilor cu procente cuprinse între 1 şi 20.
Preşedintele CNSRL Frăţia, Marius Petcu (foto), a declarat la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii că reprezentanţii Guvernului au prezentat un proiect de lege al salarizării pentru anul 2011 şi un proiect de lege cadru care “este o prelungire a Legii 330/2009”.
Liderul CNSRL Frăţia a precizat că în legea-cadru nu mai sunt prevăzute salarii de merit, al treisprezecelea salariu sau prime de vacanţă, iar legea salarizării pentru 2011 propune variante de majorare a salariilor cu proporţii cuprinse între 1 şi 20%.
Potrivit lui Petcu, bugetarii care au venituri cuprinse între 600 şi 800 de lei ar putea beneficia de majorări salariale cu 20%, iar pentru cei care au venituri de peste 2.500 de lei majorarea propusă este de 1%
Petcu a mai spus că în cadrul discuţiilor s-au luat în calcul două variante de majorare a salariilor, una care vizează creşteri mai mari pentru salariile mai mici şi o comprimare a grilei de salarizare, iar cea de a doua care prevede majorări mai importante pentru toţi bugetarii.
“Mişcarea sindicală încearcă să crească salariile mici, dar organizaţiile sindicale au şi membri cu salarii medii şi mari”, a explicat Petcu, precizând că va înainta spre analiză cele două variante colegilor din federaţia sindicală.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat că legea privind salarizarea din 2011 prin care sunt propuse majorările salariale se va aplica salariilor existente la 1 iulie 2010, care au fost reduse cu 25%.
Apostoiu a mai spus că în 2012 Executivul va elabora o nouă lege specială prin care să stabilească nivelul de creşteri salariale, care va fi stabilită în funcţie de ce se întâmplă în economie.
Vicepreşedintele Cartel Alfa a precizat că în acest moment ar opta mai degrabă pentru o majorare mai importantă a salariului minim pentru că acesta este legat şi de sectorul privat.
Preşedintele Bloculu Naţional Sindical, Dumitru Costin, a precizat că legea cadru propusă de Guvern va fixa ierarhiiile în sistemul bugetar, dar e greu de stabilit când vor fi atinse obiectivele propuse pentru că acest lucru depinde de cum evoluează economia.
Sindicaliştii au precizat că vor avea o nouă rundă de discuţie privind legile salarizării săptămâna viitoare.
Discuţii pe tema salariului minim şi a legii salarizării unitare au avut loc şi vineri la Palatul Victoria.
Liderul BNS a spus atunci că premierul a discutat cu sindicaliştii despre posibile majorări salariale cu 10-15 la sută, în 2011, mai mult pentru cei cu venituri mici, precizând că, în prezent, o treime din populaţia activă, respectiv 1,5 milioane de angajaţi, primeşte salariul minim pe economie.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …