Thursday , April 18 2024

Guvernul lansează strategia economică a Proiectului de ţară

ciolos1

Guvernul lansează marţi, în dezbatere publică, strategia de dezvoltare economică a României. Dacian Cioloş spune că documentul face parte din proiectul de ţară anunţat astăzi, de preşedintele Klaus Iohannis, după consultările de la Cotroceni la care au participat premierul, guvernatorul BNR şi liderii politici.
Dacian Cioloş, premierul României, a anunţat că proiectul de ţară anunţat de Klaus Iohannis va avea şi o componentă economică:
„Strategia, sau viziunea de dezvoltare economică pe termen mediu şi lung, va fi parte componentă a acestui proiect de ţară. Altfel spus, proiectul acesta de ţară, de domnul preşedinte, şi care va implica şi partidele politice şi alte instituţii cu rol în acest proces de gândire, va avea o abordare generală legată de ce îşi propune România pentru anii următori. Ceea ce va defini România, ce vrea România să dezvolte şi cum vrea să fie percepută în Uniunea Europeană. Şi acest proiect de ţară va avea şi o componentă economică. Ceea ce noi am propus este ca discuţia pe această componentă economică să pornească de la acest document pe care noi îl vom prezenta mâine şi şi îl vom supune dezbaterii publice. Ceea ce domnul preşedinte a lansat acum, ideea aceasta a proiectului de ţară se leagă foarte bine de ceea ce noi, fără să ştim cum o să evolueze lucrurile, am anticipat la începutul mandatului. Deci, practic, Guvernul va pune la dispoziţie ceea ce am lucrat până acum, iar partidele politice, cu societatea civilă, cu mediul economic vor avea o bază de plecare a acestei discuţii.”
Premierul a spus că, la începutul mandatului, actualul Guvern a anunțat că va lansa dezbateri pe două subiecte, transmite Agerpres.
„Unul e cel legat de viziunea de dezvoltare economică a României și celălalt – România în Uniunea Europeană și în perspectiva pregătirii Președinției pe care România o va asigura la nivelul Consiliului Uniunii Europene în 2019. Noi avem pregătite să lansăm aceste două dezbateri”, a explicat Dacian Cioloș.
Discuția privind proiectul de țară va fi lansată în acest moment și foarte probabil concluziile vor apărea după alegerile parlamentare, crede şeful guvernului.
„Eu cred că, în măsura în care partidele politice vor participa la acest proces, așa cum au declarat astăzi, există toate șansele ca un astfel de proiect de țară să poată să fie acceptat de toată lumea”, a adăugat Dacian Cioloș, fiind întrebat dacă crede că un Guvern politic care va urma la Palatul Victoria își va asuma aceste proiecte și strategii elaborate în prezent.
 

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …