Alte stiri
Kate, Prințesă de Wales, a suferit o operație abdominală și va sta în spital 10-14 zile
17 January, 2024
Gabriela Firea spune că rămâne candidatul PSD la Primăria Capitalei, pentru că așa i-a promis Ciolacu
9 August, 2023
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a fost supusă unei operații gastro-intestinale, azi noapte, și se află acum sub supravegherea medicilor de la Spitalul Cantacuzino.
Cel mai probabil a fost vorba despre o urgență medicală, având în vedere că intervenția chirurgicală nu era programată și a fost făcută în cursul nopții.
Operația a decurs fără complicații, iar Gabriela Firea se află acum internată sub supraveghere post-operatorie. Într-un comunicat remis presei, Gabriela Firea le-a mulțumit medicilor și a confirmat că operția a fost făcută la Spitalul Cantacuzino.
„Mulțumesc mult medicilor și întregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigată și operată, cadrelor medicale de la Spitalele Colentina și Sanador, unde am făcut mai multe analize medicale în ultima perioadă, precum și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Am trecut printr-un moment greu, însă grija cu care am fost înconjurată m-a ajutat enorm și mi-a sporit încă o dată încrederea în personalul medical din România, care merită tot respectul și aprecierea noastră.
Sper ca recuperarea mea să fie cât mai rapidă, pentru a-mi putea continua munca la Primăria Capitalei la întreaga capacitate fizică.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături cu un gând bun!”, a transmis primarul Capitalei.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …