Tuesday , April 16 2024

Franța sprijină intrarea României în spațiul Schengen: Aveți tot dreptul să cereţi aderarea

macron-iohannis

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său român Klaus Iohannis, că este total deschis în dosarul aderării României la Spaţiul Schengen, dar a avertizat că acesta nu funcţionează în prezent bine. În aceste condiţii, el a invitat România la discuţiile pentru reformarea spaţiului de liberă circulaţie.
“Deja, de mai mulţi ani, aveţi tot dreptul să cereţi aderarea la Spaţiul Schengen şi aţi reamintit acest lucru şi ştiu cât de important este acest lucru pentru dumneavoastră. Nu am nicio ideologie în acest sens, sunt total deschis faţă de acest subiect. Însă, trebuie să fiu cinstit, Europa Spaţiului Schengen nu funcţionează bine şi, sigur, nu putem să ne bucurăm de acest lucru”, a subliniat el.
Liderul de la Elysee a pledat, astfel, pe o accelerare a reformei în privinţa spaţiului de liberă circulaţie.
“Dorinţa mea este ca, în următoarele luni, să putem accelera o reformă a regulilor comune în acest domeniu, să le clarificăm, să avem o atitudine mai solidară, un control mai bun al frontierelor, o convergenţă crescută în ceea ce priveşte regulile privind azilul şi primire cetăţenilor din afara UE”, a explicat el.
Mai mult, Macron şi-a exprimat dorinţa ca România să ia parte la discuţiile în acest sens, “pentru a putea rezolva, practic, două lucrurie : transformarea indispensabilă a Spaţiul Schengen şi a unei bune părţi din regulile care astăzi reglementează funcţionarea în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, gestionarea azilului şi a migraţiei, şi să asociem în acelaşi timp România la aceste discuţii”.
“Din acest punct de vedere am toată deschiderea şi dorinţa de a avea un parteneriat demn de eforturile pe care le-aţi făcut”, a subliniat el.
digi24.ro

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …