Saturday , April 20 2024

Fostul preşedinte al Egiptului, Mohamed Morsi, a murit dupa ce s-a prabusit în sala de judecată

Fostul preşedinte al Egiptului a murit luni după ce s-a prăbuşit în timpul şedinţei de judecată. Imediat după ce i s-a făcut rău, preşedintele a murit în afara sălii de judecată.

Morsi a fost alungat de la putere printr-o lovitură miltară. Morsi, în vârstă de 67 de ani şi care provine din mişcarea islamistă Fraţii Mulsumani, a devenit în 2012 primul preşedinte liber ales din istoria Egiptului, la un an de la ”Revoluţia de pe Nil” şi îndepărtarea de la putere a predecesorului său Hosni Mubarak.

El a fost, la rândul său, îndepărtat de la putere, un an mai târziu, în urma unor manifestaţii în masă împotriva regimului său islamist.

Şeful armatei, mareşalul Abdel Fattah el-Sisi la acea vreme, a fost ales ulterior preşedinte.

Mohamed Morsi ispăşea o pedeapsă de şapte ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat şi condamnat cu privire la falsificarea unor documente în vederea candidaturii sale în alegerile prezidenţiale din 2012.

Potrivit televiziunii de stat egiptene, lui Morsi i s-a făcut rău în timpul unei audieri la tribunal.

Decesul fostului şef de stat a fost constatat la puţin timp după aceea.

Morsi era în vârstă de 67 de ani.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …