Thursday , April 25 2024

Firea: PSD s-a prabusit in sondaje. Dragnea a oferit primele trei locuri la europarlamentare la cel putin 30 de colegi

Gabriela Firea sustine ca nu se afla in fruntea niciunei razmerite, dar se va alatura oricarei initiative pentru “modernizarea” PSD. Primarul Capitalei adauga ca Liviu Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista pentru europarlamentare “la cel putin 30 de colegi”.
“Nu am facut nici armistitiu si nici nu am incheiat vreun fel de pact de coabitare cu presedintele Liviu Dragnea. Nici nu as fi avut cum, pentru ca nu este vorba de o disputa personala care sa poata fi incheiata cu o oferta potrivita.
Am spus-o si o mai repet: nu urmaresc sa-i iau locul dlui Dragnea si nu incerc sa obtin niciun fel de avantaj personal. De asemenea, vreau sa fie foarte clar ca nu intentionez sa destabilizez coalitia majoritara din Parlament sau sa pun in pericol programul de guvernare.
Am ridicat insa niste probleme, acumulate intr-un an si jumatate de discutii sterile in partid, care s-au acutizat in ultima perioada. Tacerea mea din ultimele zile nu are nicio cauza subterana, spre stupefactia celor care se hranesc zilnic doar cu esenta de complot, ci mi s-a parut normal sa las “scena” libera si altor colegi care ar putea sa contribuie la aceasta dezbatere absolut necesara pentru PSD.
Daca cei mai multi au ales sa se abtina de la luari publice de pozitie, acest lucru se datoreaza si modului perfid in care am fost atacata si defaimata de catre camarila, asumata sau nu, din jurul lui Liviu Dragnea”, precizeaza primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Vicepresedintele PSD mai spune ca nu va ezita sa se alature “oricarei initiative” care are ca scop modernizarea PSD si ca Dragnea a impus partidului o “agenda paralela si un stil discretionar de conducere”.
“Nu sunt in fruntea niciunei razmerite si nu am intentionat sa fiu eu cea care da tonul schimbarii in partid. Stiu insa ca sunt multi colegi care gandesc la fel ca mine, asa ca nu voi ezita sa ma alatur oricarei initiative oneste, fie ea scrisoare, rezolutie sau orice altceva, care are ca scop modernizarea Partidului Social Democrat, readucerea lui aproape de oameni si de problemele lor, precum si asumarea fara echivoc a valorilor europene si nord-atlantice.
In urma cu 3 ani, la congresul care i-a validat alegerea in functia de presedinte al partidului, Liviu Dragnea spunea ca trebuie sa incepem constructia unui partid nou, autentic de stanga, care va pune pe primul loc oamenii. Vom face politica celor care lucreaza in marile intreprinderi, a celor care nu au sambata si duminica libere, a celor care inoveaza, a celor care sunt plecati in strainatate.
Ne-am lasat cu totii amagiti de aceste vorbe mari, oamenii ne-au votat covarsitor la alegerile din 2016, iar noi, cei din conducerea partidului, l-am sprijinit neconditionat. Numai ca Liviu Dragnea a uitat mult prea repede promisiunile si a impus partidului o agenda paralela si un stil discretionar de conducere, luand decizii, unele de o importanta covarsitoare, pe baza consultarii cu doar cativa oameni, unii dintre ei din afara PSD, sau chiar din statul subteran cu care spune ca se lupta”, a mentionat Firea.
Vicepresedintele PSD a spus ca Dragnea a oferit primele 3 locuri de pe lista de la europarlamentare “la cel putin 30 de colegi”.
“Dovada cea mai buna a faptului ca am dreptate este modul in care Liviu Dragnea a inteles sa raspunda la acuzatiile pe care i le-am adus.
In loc sa creeze cadrul unei dezbateri deschise si principiale in partid, a gasit de cuviinta sa-i convoace la sediul central pe liderii de organizatii, unul cate unul, sau in grupuri mici, dupa afinitati si, sub pretextul unor discutii referitoare la organizarea referendumului, sa incerce sa-i intimideze sau, dupa caz, sa-i fidelizeze, cu amenintari mai mult sau mai putin voalate, sau cu promisiuni mai mult sau mai putin iluzorii.
Doar din informatiile pe care le am eu, a oferit primele 3 locuri pe lista de la europarlamentare la cel putin 30 de colegi!”, a spus aceasta.
Ea a conchis ca PSD s-a prabusit in sondaje.
“Multi dintre colegii sau votantii nostri vad in Liviu Dragnea simbolul luptei impotriva statului paralel si a presedintelui Iohannis. Este o perceptie pur subiectiva, pentru ca faptele arata cu totul altceva.
Dupa alegerile din 2016, in ciuda multor masuri bune, cu mare impact in randul populatiei, PSD s-a prabusit in sondaje ca intentie de vot, in timp ce toti adversarii nostri capitalizeaza aceasta scadere, valul de ura impotriva PSD nu a fost niciodata atat de puternic, iar noi infruntam aceasta realitate sub conducerea unui presedinte vulnerabil din multe puncte de vedere, cu o cota de incredere cu mult sub cea a partidului.
In conditiile acestea, e limpede pentru oricine ca bataliile politice care ne asteapta in 2019 sunt pierdute din start!
In mai putin de 4 luni, Bucurestiul va deveni capitala Europei pentru jumatate de an, odata cu preluarea de catre Romania a presedintiei rotative a Consiliului Uniunii Europene. Cred ca avem acum o ultima sansa de a ne prezenta in fata opiniei publice din intreaga Uniune ca partid modern, democratic, pro-european, capabil sa sustina cu legitimitate interesele romanilor”, a afirmat Gabriela Firea.
ziare.com

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …