Friday , March 29 2024

Finlanda e gata sa ne ia locul la presedintia UE. La Helsinki se urgenteaza pregatirile

Dupa ce presedintele Klaus Iohannis a declarat ca Romania nu e pregatita sa preia presedintia UE de la 1 ianuarie, Finlanda, tara care ne urmeaza in aceasta postura importanta, a precizat ca e gata sa ne ia locul, daca e necesar.

Premierul finlandez, Juha Sipila (foto), a anuntat ca guvernul sau si-a aratat disponibilitatea in acest sens, in cazul in care Romania va solicita un schimb de mandat la presedintia rotativa a UE anul viitor. Finlanda e programata sa preia presedintia UE de la noi la 1 iulie 2019.
Totusi, Juha Sipila adauga ca tensiunile politice interne romanesti nu vor afecta calendarul pentru mandatul Finlandei din 2019.
Sipila a declarat, marti, agentiei finlandeze de stiri STT, ca Romania nu are intentia de a amana mandatul sau de sase luni la conducerea UE, care este programat sa inceapa la 1 ianuarie.
Dupa declaratiile presedintelui Iohannis de luni, guvernul finlandez si-a accelerat ritmul de pregatire si e gata in caz ca vine o solicitare de la Bucuresti pentru a-si devansa mandatul. Totusi, deocamdata, o astfel de cerere nu a sosit. Dimpotriva, guvernul roman a confirmat ca tara noastra isi va desfasura mandatul asa cum era planificat.
Aceasta va fi prima presedintie a Romaniei de la aderarea la UE in 2007. Finlanda a detinut functia de doua ori inainte, in 1999 si 2006. Austria detine presedintia pana la sfarsitul acestui an.
ziare.com
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …