Thursday , April 18 2024

Fidesz, partidul lui Viktor Orban, suspendat din Partidul Popular European

Presedintele popularilor europeni, Joseph Daul, a anunțat miercuri seară suspendarea cu efect imediat a partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz, din Partidul Popular European. Decizia a fost luată cu 190 de voturi „pentru” și 3 „împotrivă”.

Partidul la putere în Ungaria, Fidesz, a fost suspendat din formaţiunea paneuropeană de centru-dreapta Partidul Popular European (PPE) pe termen nelimitat, a anunţat miercuri pe Twitter preşedintele PPE, Joseph Daul.

Decizia, adoptată în urma unui vot al delegaţilor din partidele membre PPE reuniţi la Bruxelles, a fost luată după mai multe apeluri ca partidul premierului ungar Viktor Orban să fie supus unor măsuri disciplinare pentru încălcarea principiilor statului de drept.

„Suspendarea presupune: nu poate participa la nicio reuniune a partidului; nu are drept de vot; nu are drept de a propune candidaţi pentru posturi”, a precizat Joseph Daul în postarea pe Twitter.
Fidesz transmitea înainte de summit că, dacă va fi suspendat din familia politică a popularilor europeni, pleacă din PPE. Declarația a fost făcuta de şeful de cabinet al prim-ministrului ungar. „Este vorba despre demnitatea Fidesz şi a ţării”, a spus Gergely Gulyas.

Uniunea Europeană a acuzat guvernul Ungariei că deformează adevărul privind imigraţia în blocul european. Guvernul naţional-conservator al lui Orban, a lansat anterior o campanie anti-UE sub sloganul „Şi voi aveţi dreptul să ştiţi ce pregăteşte Bruxellesul”.

digi24.ro

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …