Friday , March 29 2024

Extremele vremii: In Harghita ninge ca in toiul iernii

foto: rtv.net
foto: rtv.net
În judeţul Harghita ninge ca în toiul iernii, deşi ne pregătim să începem vara calendaristică, iar într-o localitate din Cluj, totul a fost acoperit de un strat gros de grindină.
Vremea continuă să fie capricioasă şi dacă în ultimele zile am avut de a face cu numeroase furtuni şi cu căderi de grindină în mai multe zone din ţară, luni la Harghita Băi a nins ca în toiul iernii, iar mercurul din termometre nu a urcat peste 7 grade Celsius.
Totodată, în satul Muncel din judeţul Cluj stratul de grindină a ajuns la 30 de centimetri, localnicii fiind pur şi simplu disperaţi, după ce culturile de porumb, roşii şi ardei au fost distruse, iar pomii fructiferi au fost rupţi de vântul puternic.
Şi pentru ziua de luni sunt anunţate ploi în nordul, vestul şi centrul ţării, după ce duminică noaptea furtunile au făcut ravagii în Muntenia, Transilvania şi Banat, vântul ajungând să sufle chiar şi cu 100 km/h.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …