Exclus din PSD, ​Marian Neacșu s-a înscris în Pro România și va coordona campania pentru europarlamentare a partidului lui Ponta

11/02/19 ora:7:09pm

Fostul secretar general al PSD, Marian Neacșu, s-a înscris în Pro România și va coordona campania pentru alegerile europarlamentare.

​„M-am alăturat echipei de la Pro România, sper ca experiența mea să fie de folos în campaniile electorale, motiv pentru care voi coordona campania pentru alegerile europarlamentare din punct de vedere organizatoric”, a declarat, pentru HotNews, Marian Neacșu.

Marian Neacșu, unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea, a fost exclus din PSD, alături de Adrian Țuțuianu, în noiembrie anul trecut.

HotNews