Thursday , April 25 2024

Epidemia de Ebola va dura încă PATRU LUNI

ebola

Cel puţin patru luni vor fi necesare pentru a opri epidemia de Ebola, chiar dacă sunt luate toate măsurile necesare, a declarat miercuri la Beijing directorul general al Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, senegalezul Elhadj As Sy, care a avertizat că lipsa de acţiune ar putea avea un preţ mare, relatează AFP, citată de Agerpres.
Crucea Roşie estimează că vor fi necesare cel puţin patru luni pentru a opri epidemia de Ebola. Elhadj As Sy a elaborat o listă de acţiuni ce ar urma să permită scăderea numărului cazurilor de febră hemoragică, între care ‘măsuri de carantină corect aplicate, îngrijirea adecvată a cazurilor confirmate, funeralii corespunzătoare, sigure şi demne pentru persoanele decedate’.Dacă toate acestea sunt realizate, ‘va fi posibilă, cum s-a întâmplat şi în trecut, oprirea acestei epidemii în patru până la şase luni’, a afirmat el.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, ‘facem tot ce este în puterea noastră pentru a ne mobiliza resursele şi capacităţile’, a afirmat Elhadj As Sy, care a preluat conducerea, în vară, a Federaţiei Internaţionale a Societăţilor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii.
În Liberia, Sierra Leone şi Guineea s-au înregistrat majoritatea din cele 9.200 de cazuri de Ebola semnalate în şapte ţări. Până în prezent, cel puţin 4.500 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit ultimului bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a recunoscut totuşi că aceste date sunt subevaluate.
 
 

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …