Saturday , April 20 2024

E. Andronescu: Să ajungi de la 45% la 25% e inacceptabil. Putem avea un premier mai bun

Ecaterina Andronescu, fost ministru al educației și fost lider al PSD București, în prezent marginalizată în partid, îi cere liderului PSD, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate și să se retragă din fruntea Partidului Social Democrat. „Poate fi o soluţie de maturitate politică”, a declarat Ecaterina Andronescu la Digi 24.  „Asta (demisia lui Liviu Dragnea – n.r.) poate fi soluţie de maturitate politică. Nu spun asta pentru că îl urăsc sau pentru că îmi e nesuferit, ci, pentru că, în acest moment trebuie salvată guvernarea ţării şi salvat partidul. Am văzut un sondaj, dacă rezultatele sunt adevărate, PSD a ajuns la 25%. E inacceptabil după un an şi jumătate. De la 45% la 25% e mult prea mult. Ceva ne-a adus aici, ceva sau cineva. Fără îndoială PSD a avut guverne mult mai performante. Şi acum poate face cel puţin trei guverne performante. Putem avea un premier mai bun”, a declarat Ecaterina Andronescu.andronescu

Ea a spus că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea din martie, de la congresul partidului şi a subliniat că este necesară o dezbatere în care să se discute soluţia pentru a ieşi din starea actuală. “Mi-am asumat ce am făcut, mi se pare că să ai dreptul să vorbeşti e un lucru pe care îl are orice cetăţean. Se poate întâmpla şi ca partidul să mă excludă”, a conchis fostul lider al PSD Bucureşti. (Digi 24)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …