Thursday , March 28 2024

Dupa 4 zile si multe critici, preotii ortodocsi au tinut o slujba la locul tragediei

preoti slujba

Un sobor de preoti a venit, marti, la patru zile de la tragedia din clubul Colectiv, in fata localului, unde a oficiat o slujba pentru tinerii care au murit in urma incendiului devastator.
Asta dupa ce Patriarhia a fost criticata ca nu a tinut o astfel de slujba, iar purtatorul de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), Constantin Stoica, a explicat ca preotii nu vin nicaieri daca nu sunt invitati.
Trei preoti insotiti de un dascal de la Administratia Cimitirelor au sosit, in jurul orei 10:50, la locul unde mii de oameni au adus flori si candele pentru victimele incendiului, au aprins o lumanare, dupa care si-au pus patrafirele si au inceput slujba.
Dupa slujba, preotii au facut declaratii in fata jurnalistilor, care au cerut insistent explicatii in legatura cu faptul ca slujba a venit atat de tarziu.
preot colectiv “Suntem trimisi de la Arhiepiscopie si nu puteam sa luam decizia asta singuri, pentru ca avem oranduirile noastre, noi spunem rugaciuni in cimitire si biserici”, a declarat preotul Motoc Augustin.
La randul sau, dascalul care ii insotea pe cei trei preoti a vorbit despre pierderile sale in urma incendiului din clubul Colectiv.
“Fiecare dintre noi a venit sa-si prezinte omagiile si condoleantele. Eu am avut doi prieteni care au murit inauntru, Costin Ignat si Mihaela Vieru, alti doi sunt la spital. Eu am fost aici sambata seara. Nu am fost oficial trimis (…) “, a declarat acesta.
Intrebat cine i-a invitat de aceasta data sa tina slujba, in conditiile in care parintele Stoica spunea luni ca preotii nu vin fara sa fie chemati, dascalul a raspuns: “Lucrurile nu trebuie privite astfel, toti ne-am gandit la ei, i-am pomenit la sfintele altare sambata si duminica, iar azi am hotarat sa venim si noi aici”.
La intrebarea de ce nu au venit de duminica, acesta a motivat ca “noi am hotarat sa venim azi, eu am venit aici de unul singur de sambata si cred ca nu numai eu”.
Jurnalistii au subliniat ca pana acum nu s-a prezentat nimeni in numele Bisericii la locul tragediei, dascalul replicand “sa spunem ca am considerat ca discretia a fost mai buna pentru noi”. Acesta a adaugat ca “in fiecare spital exista preoti care acum ii consiliaza pe cei care sunt bolnavi”.
Dascalul a dezvaluit ca preotii au fost anuntati luni ca trebuie sa vina aici sa oficieze o slujba, adica dupa ce Biserica a fost criticata ca nu s-a implicat in acesta tragedie.
“Cuvintele sunt de prisos, mai ales cand multi isi ingroapa copiii. Noi ne rugam ca sufletele lor sa se aseze acolo, in Ceruri (…). Daca dvs. ati fi venit si prin biserici, ati fi vazut ca slujbele se fac si pentru ei, aici le-au ars trupurile, sufletele lor sunt in alta parte, sunt acum in grija noastra”, a conchis preotul Motoc Augustin.
ziare.com

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …