Thursday , April 25 2024

Dragnea anunță pe Facebook că primăriile vor primi banii pe care i-au cerut: „Win-win situation pentru autoritățile locale”

În vreme ce primarii erau primiți la Palatul Victoria de premierul Dăncilă, înaintea ședinței de Guvern de miercuri, șeful PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, pe Facebook, că primăriile vor primi bani așa cum au cerut, relateaza HotNews. „Win-win situation pentru autoritățile locale”: mai mult pentru cei săraci, fără pierderi la cei bogați”, a comentat el.

Postarea lui Dragnea:
Comunitățile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României: circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat (164,5 mld.).
Aleșii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul pe venit și vor primi 11 miliarde de la Guvern, din cotele de TVA.
Niciun județ nu va avea mai puțin de 400 lei/locuitor, față de doar 250 anterior, și nicio primărie nu va avea mai puțin de 1.200 lei/locuitor față de doar 750 lei înainte.
Primăriile vor opri direct 60% din încasări, așa cum au cerut, iar restul de 40% vor merge la județ, din care 20% se vor întoarce la aceleași primării pentru echilibrare. Si bucureștenii vor avea mai mult decât înainte. Va avea loc o descentralizare a finanțelor, aleșii locali vor prelua o serie de cheltuieli din sarcina Guvernului, dar tot vor rămâne cu 9 miliarde mai mult decât aveau înainte.

„De acum, ei vor avea pâinea și cuțitul, dar asta îi obligă să fie mai responsabili față de cetățeni: mai multă chibzuință la cheltuielile curente și mai mulți bani pentru investițiile așteptate de comunitate”, comentează șeful PSD.

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …