Friday , April 19 2024

Două treimi dintre maşinile controlate de RAR de la începutul anului au prezentat nereguli

Inspectorii Registrului Auto Român au verificat în trafic, de la începutul anului şi până la 15 septembrie, 50.763 de vehicule la nivelul întregii ţări, iar la două treimi dintre acestea au fost constatate diferite probleme tehnice sau legate de documente, potrivit unui comunicat al instituţiei.
“Jumătate dintre vehiculele cu probleme au fost considerate ca fiind neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, prezentând defecţiuni precum proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate, defecţiuni ale sistemului de frânare etc”, se arată în comunicatul Registrului Auto Român (RAR).
Dintre vehiculele neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, 2.235 (13,3%) au fost considerate de inspectorii ca prezentând pericol iminent de accident.
Inspectorii au constatat că vehiculele aveau sisteme de frânare ineficace, elemente componente ale sistemelor de frânare deteriorate sau mecanismul de direcţie într-o stare necorespunzătoare.
Din totalul vehiculelor oprite în trafic, în 6.288 de cazuri s-a constatat depăşirea normelor maxime de poluare, 1.081 de vehicule au avut probleme legate de identificare (neconcordanţe între seria poansonată pe şasiu/caroserie şi cea din documente, schimbarea culorii autovehiculului sau a categoriei de utilizare) şi 2.434 de vehicule au fost neconforme din punct de vedere al efectuării inspecţiei tehnice periodice (ITP fals, ITP expirat, lipsă acte).
Reprezentanţii RAR au subliniat că rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece inspectorii opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …