Tuesday , April 16 2024

Doi romani au murit si mai multi au fost raniti in doua accidente auto in Belgia

lumanare

Doi cetateni romani si-au pierdut viata in doua accidente auto care s-au produs luni in Belgia.
Un accident a avut loc luni dimineata, pe soseaua care leaga orasul Anvers din Belgia de orasul Eindhoven din Olanda, in directia de mers spre Olanda, conform politiei federale belgiene, citata de agentia de presa Belga.
Un microbuz ce tracta o remorca pe care se afla un alt vehicul a inceput sa mearga in zig-zag din motive necunoscute, dupa care s-a oprit intr-un parapet.
La bordul microbuzului se aflau cinci cetateni romani. Unul dintre pasageri a murit, in timp ce ceilalti patru au fost raniti si au fost descarcerati de pompieri.
Intr-un alt accident, produs luni seara in regiunea Vielsalm, si-a pierdut de asemenea viata un barbat de origine romana, conform publicatiei sudinfo.be.
In timp ce mergea pe soseaua care leaga localitatile Baraque Fraiture si Regne, barbatul in varsta de 46 de ani a deviat de la traiectorie si s-a izbit cu masina, o Dacia Duster, de copacii de la marginea drumului. Nici un alt vehicul nu a fost implicat in accident. Circumstantele producerii dramei nu sunt deocamdata cunoscute.
Barbatul locuia in localitatea Vielsalm, era casatorit si avea doi copii, conform publicatiei L’Avenir. Familia victimei abia venise sa ii se alature in Belgia.
ziare.com

Vezi si

Azi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Partidele politice, alian­țele, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidații independenți vor putea, începând de …