Friday , April 19 2024

Diplomații britanici se vor retrage din structurile de decizie ale Uniunii Europene în perioada următoare

Diplomații britanici vor părăsi structurile de decizie ale Uniunii Europene din Bruxelles în următoarele zile, conform planului Brexit, informează The Guardian.

Într-o încercare de a pune în aplicare mesajul că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 31 octombrie, do or die, Regatul Unit își va retrage ambasadorii care participă la întâlnirile diplomatice din blocul comunitar, relateaza G4Media.

Mișcarea guvernului britanic este în acord cu primul discurs al premierului Boris Johnson din Camera Comunelor, în care a afirmat că va chema înapoi diplomații britanici din structurile de decizie ale UE privind relațiile externe ale comunității europene.

Întâlnirile grupurilor de lucru ale UE la care diplomații britanici erau așteptați să participe alături de reprezentanții celorlalte 27 de state membre vor trata probleme legate de securitate, răspunsul pan-european la orice viitoare crize care implică civili, politică externă și protecția intereselor consumatorilor.

Nu este încă clar cât de mult se vor retrage diplomații britanici din structurile UE înainte de data oficială a Brexitului din 31 octombrie și dacă miniștrii sau reprezentanții permanenți britanici la UE vor apărea la întâlnirile oficiale programate în septembrie și octombrie.

Dominic Raab, ministrul britanic de Externe, a anunţat că va participa la o reuniune a omologilor săi din Uniune prevăzută la sfârşitul lui august la Helsinki.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …