Friday , March 29 2024

DIICOT a cerut ajutorul FBI in cazul Caracal. Mama Luizei e citata joi, pentru recoltarea de probe ADN

Seful DIICOT, Felix Banila (foto), a declarat, miercuri, ca a fost solicitata autoritatilor din SUA analiza privind ADN-ul Luizei, deoarece INML nu este omologat sa efectueze extragerea ADN-ului mitocondrial, si nu pentru ca ar fi o lipsa de incredere in institut.

“S-a dispus efectuarea unei comisii rogatorii in SUA pentru a efectua o noua extragere de ADN printr-o metoda pe care Institutul National de Medicina Legala ‘Mina Minovici’ nu este omologat sa o efectueze, respectiv prin metoda de extragere ADN mitocondrial.

Nu este vorba despre o lipsa de incredere in institutul nostru, ci pur si simplu datorita faptului ca o astfel de procedura de acreditare a unei noi metode este de durata, iar cooperarea dintre noi si autoritatile din SUA permite o astfel de cooperare (sic!)”, a spus procurorul-sef DIICOT, citat de ziare.com.

De asemenea, el a afirmat ca a cerut specialistilor FBI o a doua opinie in privinta profilului psihologic si comportamental al lui Gheorghe Dinca pentru a-si forma o opinie despre sinceritatea barbatului.

“Este vorba despre solicitarea unei opinii secundare, o a doua opinie, pentru a ne forma convingerea cu privire la sinceritatea inculpatului”, a mai explicat Felix Banila.

Pe de alta parte, Banila a anuntat ca mama Luizei Melencu se va prezenta, joi, la sediul DIICOT, pentru recoltarea de probe ADN, dupa ce instanta de judecata a autorizat procedura.

“Mama victimei (mama Luizei – n.red.) a fost invitata pentru maine (joi – n.red.) si nu pentru astazi la sediul Directiei pentru a stabili cu dumneaei daca este sau nu este de acord pentru a i se recolta probe biologice.

Dupa cum bine stiti, o instanta de judecata, instanta competenta, a autorizat efectuarea unei astfel de proceduri pentru a obtine probe de comparatie si colegii mei vor proceda conform procedurii penale in raport si de atitudinea pe care o va avea dumneaei la momentul la care i se va solicita consimtamantul”, a explicat Felix Banila.

Seful DIICOT a mai precizat ca aceasta procedura presupune obtinerea consimtamantului inainte de recoltare.

Mama Luizei Melencu este citata pentru ziua de joi la DIICOT. Femeia a spus ca pentru moment decizia ei este luata, respectiv nu va da probe noi si nu va semna, dar va vedea ce urmeaza joi, la Bucuresti. Unele suse citate de Antena 3 sustin ca probele ADN luate prima data indica faptul ca sotul mamei Luizei nu este si tatal ei biologic.

Vezi si

Ciolacu: Până la sfârșitul anului vom avea o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru

Există un plan pentru ca, până la sfârșitul anului, România să aibă o aderare completă …