Friday , April 19 2024

Deputatul Ninel Peia, sancţionat de PSD Ilfov pentru vizita în Taiwan

Ninel Peia

PSD Ilfov a decis sancţionarea deputatului Ninel Peia cu avertisment, pentru vizita în Taiwan alături de deputaţii Ovidiu Iane, Costică Canacheu şi Remus Cernea, deoarece nu a avut acordul grupului parlamentar şi a exprimat în public păreri care contravin politicii şi strategiei PSD.
“Biroul Permanent Judeţean a hotărât sacţionarea domnului Ninel Peia, membru al Biroului, cu avertisment, pentru următoarele motive: în deplasarea efectuată în Taiwan nu a acţionat corect pentru realizarea obiectivelor şi a programului politic al partidului; a exprimat public în numele partidului păreri care contravin politicii şi strategiei partidului (guvernului); nu a luat aprobarea grupului parlamentar din Camera Deputaţilor pentru cele exprimate în deplasarea făcută”, precizează un comunicat al PSD Ilfov remis luni agenţiei MEDIAFAX.
De asemenea, Ninel Peia a făcut vizita în Taiwan fără să informeze conducerea PSD Ilfov, conducerea centrală a PSD sau conducerea Camerei Deputaţilor.
“Vicepreşedintele PSD Ilfov, deputatul Ninel Peia, a declarat că deplasarea s-a făcut la invitaţia Reprezentanţei economice a Taiwan-ului, transportul şi cazarea fiind achitate de către gazde, iar restul cheltuielilor fiind suportate de către parlamentarii Ninel Peia, Ovidiu Iane, Costică Canacheu şi Remus Cernea. Deputatul PSD a susţinut că şi-a propus să fie o vizită care să fie percepută ca având un caracter strict economic. Ninel Peia a afirmat, în faţa colegilor din conducerea PSD Ilfov, că regretă faptul că nu a informat organizaţia şi pe preşedintele acesteia, senatorul Gabriela Firea, conducerea PSD la nivel central şi conducerea Camerei Deputaţilor despre intenţia sa de a face parte din grupul parlamentarilor care au vizitat Taiwan. Peia susţine că s-a gândit exclusiv la oportunităţile economice care ar putea fi obţinute în urma întâlnirilor cu oameni de afaceri taiwanezi, în perspectiva implementarii unor investiţii în judeţul Ilfov”, se mai arată în comunicatul citat.
Conducerea Camerei Deputaţilor şi PSD au transmis, joi, că “se delimitează” de deplasarea unor deputaţi în Taiwan, forul legislativ precizând că vizita nu a avut un caracter oficial, că nu a suportat cheltuielile şi reafirmând totodată “relaţiile de strânsă cooperare şi bună prietenie” cu China.

Vezi si

Percheziţii ale Parchetului European în Botoşani, într-un dosar privind fraude cu fonduri destinate pregătirii tinerilor

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din …