Thursday , April 25 2024

Deputatul Florin Popescu, acuzat de mita electorala, se suspenda din PMP si renunta la candidatura la europarlamentare

florin-popescu

Deputatul Florin Popescu anunţă că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziția Justiției şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.
“Având în vedere suspiciunile legate de persoana mea, am decis să îmi suspend activitatea în cadrul PMP până la clarificarea situației apărute. Totodată, pentru a nu prejudicia imaginea partidului în campania electorală, am decis să mă retrag și de pe lista de candidați ai PMP la alegerile europarlamentare. Așa cum am procedat și în alte situații similare, mă pun și de această dată, fără niciun fel de rezerve, la dispoziția Justiției și am încredere că Justiția va analiza obiectiv și imparțial faptele de care sunt acuzat. Fiind vorba despre fapte care s-au petrecut în urmă cu doi ani, consider că nu este necesară, în ceea ce mă privește, cererea de arestare preventivă”, se arată într-un comunicat semnat de Florin Popescu.
De asemenea, PMP anunţă, într-un alt comunicat, că Popescu a luat decizia să îşi suspende activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei în justiţie.
“PMP nu comentează cauze aflate în derulare şi îşi reafirmă încrederea în acţiunea independentă şi imparţială a justiţiei, precum şi în principiul democratic al prezumţiei de nevinovăţie”, precizează PMP.
Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis, miercuri, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu – acuzat că ar fi cerut mită în campania electorală din 2012.
Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Aurelian Popescu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
“Din probele analizate rezultă suspiciunea rezonabilă că faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale constau în aceea că, în cursul anului 2012, inculpatul Popescu Florin Aurelian, folosind influenţa şi autoritatea decurgând din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Dâmboviţa a unui partid, i-a cerut administratorului unor societăţi comerciale cantitatea de 50.000 – 60.000 pui grill (60 – 80 tone, cu valoare de peste 400.000 lei) pentru a o distribui în scop electoral cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2012”, a arătat DNA, în cererea transmisă procurorului general.
 
 

Vezi si

Percheziții la un maestru spiritual yoghin, acuzat de viol și trafic de persoane

Poliţiştii Capitalei efectuează, joi, percheziţii la un maestru spiritual şi instructor de yoga, discipol al …