Saturday , April 20 2024

Dan Voiculescu, urmărit penal pentru complicitate la şantaj în dosarul de la Antena Group. Stenograme

voiculescu1

Procurorii DNA au extins cercetările în dosarul de şantaj din Antena Group, declanşând urmărirea penală împotriva lui Dan Voiculescu pentru complicitate la şantaj. Decizia procurorilor a fost anunţată la finalul audierii lui Voiculescu ce a avut loc luni la sediul DNA.
 
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale față de Voiculescu Dan în sarcina căruia s-a reținut complicitate la infracțiunea de șantaj”, se arată într-un comunicat al DNA.
Procurorii susţin că Voiculescu era la curent cu activităţile lui Sorin Alexandrescu prin care acesta ar fi şantajat un reprezentant al RCS&RDS. “Probatoriul administrat până în prezent a relevat implicarea învinuitului Voiculescu Dan în activitățile desfășurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin. Concret, acestuia i-a fost adus la cunoștință, atât de către inculpat cât și de către fiica sa Voiculescu Camelia, fiecare demers care era realizat în scopul de a se încheia contractul mai sus menționat. De asemenea, Voiculescu Dan i-a precizat lui Alexandrescu George Sorin că materialele compromițătoare ar trebui să fie difuzate și pe alte căi mediatice decât posturile de televiziune și i-a indicat să manifeste precauție cu ocazia întâlnirilor și discuțiilor cu partea vătămată”, se arată în comunicatul citat.
Dan Voiculescu a venit luni la DNA, pentru a fi audiat în dosarul de şantaj în care sunt cercetaţi, printe alţii, fiica acestuia, Camelia Voiculescu, şi directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu.
“Mi s-a adus la cunoştinţă că aş fi complice. Eu n-am nicio treabă cu dosarul ăsta. Ca atare, lucrurile sunt complicate. Este o încercare de intimidare a presei, demult dorită. Este vorba de un conflict comercial între Antena Group şi RCS ce durează de 6 ani şi n-are nici o legătură cu penalul”, a declarat Voiculescu, după audiere.
“Problema Antenei este că e independentă, deranjează foarte mult, derajează şi competiţia pe plan profesional. La Antenă sunt oameni de o probitate morală şi profesională de necontestat. Pe unii dintre ei îi iubesc ca pe copiii mei. Lucrurile astea vin şi trec, deşi lasă urme”, a mai spus patronul Intact.
Dan Voiculescu şi fiica sa, Camelia, apar în dosarul de şantaj în care este implicat directorul general de la Antena 1, Sorin Alexandrescu şi administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.
n referatul procurorilor, apare stenograma unei discuţii între Alexandrescu şi Dan Voiculescu privind contractul cu RCS.
Dan Voiculescu: Cum merge treaba cu RCS?
Alexandrescu: Lucrăm, deja avem pe post ceva. Deci lucrăm la ea.
Dan Voiculescu: Da. Bravo. Dar nu, cred că ar trebui în afară de pe post.
Alexandrescu: Da, da. Păi am făcut aia cu un scop, dar vă spun eu când ne vedem faţă în faţă.
Camelia Voiculescu a fost şi ea interceptată de procurorii DNA, dar indirect. Telefonul lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Grup, era ascultat în baza unui mandat emis de instanţe.
Sorin Alexandrescu a discutat în două rânduri cu Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, potrivit România TV. Ea este coordonatoarea principală a grupului de presa Intact.
Într-una din discuţii, Sorin Alexandrescu îi explică acesteia despre întâlnirea pe care a avut-o cu Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, cel care este denunţător în acest caz şi care ar fi fost şantajat. Alexandrescu îi spunea Cameliei Voiculescu despre rugămintea lui Ioan Bendei de a fi lăsat în pace în campania mediatică pe care Antena 3 o ducea împotriva companiei RCS&RDS.
Alexandrescu: Am avut o întâlnire cu cineva. Era foarte, foarte speriat că primise o adresă.
Camelia Voiculescu: Aşa.
Alexandrescu: Da. Foarte speriat. Şi domnule, dacă aveam ceva personal cu el. Ce să avem, Doamne fereşte! Şi pe urmă mi-a arătat despre ce este vorba.
Camelia Voiculescu: Da. Şi mă rog, bună întâlnirea?
Alexandrescu: În principiu, da. Îţi povestesc.
O a două discuţie între Sorin Alexandrescu şi Camelia Voiculescu a avut loc în luna mai. Atunci s-a discutat despre un plic, ocazie cu care Camelia Vociulescu a precizat numele lui Dan Voiculescu. A spus că şi tatăl ei i-a trasat o grijă, pe care Sorin Alexandrescu o avea în lucru.
Alexandrescu: Omul care a primit plicul e într-o oră aicea.
Camelia Voiculescu: Super ok! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum trebuie să ai super grijă, te rog!? Ştii că… Acuma mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după”
Acestea sunt interceptări care apar în referatul cu propunere de arestare pe care l-au făcut cei de la DNA şi în care îl acuza pe Sorin Alexandrescu de şantaj. Directorul Antena TV Grup l-a rugat pe Ioan Bendei să semneze un contract pe care şi l-a dorit grupul de presa Intact, altfel ar fi divulgat informaţii compromiţătoare. De-a lungul timpului, au existat mia multe promo-uri pe care Antena 3 le-a difuzat, în care se anunţa o anchetă jurnalistică de amploare care îi viza pe Mitică Dragimir şi compania RCS&RDS.
Acuzaţia era că RCS&RDS i-ar fi dat mită lui Mitică Dragomir, mai multe milioane de euro, pentru ca RCS&RDS să câştige licitaţia de difuzare a unor meciuri.
rtv.net

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …