Thursday , April 25 2024

Codul Fiscal a fost adoptat de Camera Deputatilor

camera deputatilor

Codul Fiscal, reexaminat la solicitarea presedintelui Klaus Iohannis, a fost adoptat, joi, in Camera Deputatilor, for decizional.
Proiectul a primit 279 de voturi “pentru”, 8 voturi “impotriva” si 5 abtineri, informeaza Realitatea TV.
Urmatorul pas este trimiterea spre aprobare la presedintele Klaus Iohannis, care a intors in Parlament varianta initiala, iar acum nu mai are aceasta posibilitate.
Premierul Victor Ponta, deputat PSD, a ajuns in sala dupa ce votul s-a incheiat.
Ce prevede Codul Fiscal
Anterior, Comisia pentru buget-finante a Camerei Deputatilor a aprobat, miercuri, cererea de reexaminare a Codului fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor parlamentare, dar si cu o serie de amendamente propuse de Ministerul de Finante.
Acestea prevad reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 si la 19% de la 1 ianuarie 2017.
De asemenea, eliminarea taxei pe constructiile speciale si a supraaccizei la carburanti se amana pentru 1 ianuarie 2017, cu exceptia celor din agricultura (1 ianuarie 2016).
Referitor la impozitul pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra in vigoare tot de la inceputul anului viitor.
Codul Fiscal, aprobat in Senat
De asemenea, a mai fost adoptat un amendament ce vizeaza acordarea posibilitatii consiliilor locale de a majora impozitul pe cladiri si pe teren cu pana la 500% pentru cladirile si terenurile neingrijite.
Criteriile de incadrare, precum si procedura de aplicare se adopta prin hotararea Consiliului local.
La propunerea Ministerului de Finante au mai fost adoptate o serie de amendamente de clarificare, erori gramaticale, dar si decizii ale Curtii Constitutionale care trebuie transpuse in legislatie.
Pe 17 iulie, presedintele Klaus Iohannis a retrimis Codul Fiscal pentru reexaminare la Parlament.
“In materie fiscala, legiuitorul trebuie sa promoveze o atitudine echilibrata si rationala, de natura a nu genera disfunctionalitati care, ulterior, sa necesite frecvente corectari de ordin legislativ.
In acest sens, in elaborarea unui nou Cod Fiscal nu ar trebui promovate politici care genereaza fiscalitati excesive, dar nici relaxari accentuate. Masurile de austeritate ale anului 2010 trebuie sa ramana istorie. Revenirea la politici fiscale riscante si cu consecinte negative pe termen lung reprezinta o experienta pe care nu numai clasa politica nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie sa mai fie suportate de cetateni”, a fost o parte din motivarea deciziei.
ziare.com

Vezi si

Meteo: Ploi, vânt și izolat grindină în sud, centru și est, până vineri dimineață

Meteorologii anunţă ploi în sudul, centrul şi estul ţării, până vineri dimineaţă la ora 06.00. …