Friday , March 29 2024

Cod portocaliu de ger în aproape toată ţara. Urmeaza două zile de temperaturi extreme

cod portocaliu ger

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni dimineaţă, la ora 10, un cod portocaliu de vreme rea valabil în 36 de judeţe şi municipiul Bucureşti, valabil pentru două zile.
Vremea rea se va menţine cel puţin în primele trei zile al săptămânii, iar ANM a emis de la ora 10.00 COD PORTOCALIU DE GER, valabil pentru luni şi marţi, pentru mare majoritate din ţară. Practic, doar cinci judeţe din vestul ţării sunt sub cod galben de ger (Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare şi Timişoara). “În intervalul menţionat în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade”, este anunţul ANM.
La Comandamentul de Iarnă de luni dimineaţă, meteorologul Gabriela Băncilă a avertizat asupra pericolelor care ne aşteaptă în perioada următoare.
“În intervalul următor, gerul se va intensifica, ANM va emite o actualizare a atenţionării anterioare cod galben de ger. Pentru bucureşti intrarea sub COD PORTOCALIU DE GER va fi valabilă încă da azi, DE LA ORA 10. Presupune, pentru Capitală, o temperatură astăzi sub pragul gerului, în jurul a -11 grade, la noapte va fi maximul de intenstiate a temperaturilor negative, -20, – 18 grade, posibil mai coborâte în zona preorăsenească, spre -23 de grade.
Mâine se va menţine codul portocaliu în Capitală, pentru că pe parcursul zilei maxima termică va fi în jurul a -11 grade. De marţi seară vântul se intensifica, temparaturi -11 grade, marţi spre miercuri începe să ningă. Intensitatea vântului este moderată, rafale de 40-50 km pe oră, ninsori din ce în ce mai intense. ANM va veni cu date privind evoluţia de ninsoare, atât atât pentru Bucureşti cât şi pentru celelalte zone”, a declarat Gabriela Băncilă.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …