Tuesday , April 16 2024

Cinci români, inclusiv copii, au murit într-un accident în apropiere de Viena

viena

Un accident cumplit s-a petrecut duminică în apropiere de Viena, pe o autostradă, iar victimele sunt români. Cinci au murit și, din păcate, printre ei sunt și copii. Alţi trei pasageri români din maşină au fost răniţi. Microbuzul în care erau a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de pilonii unui pod.
Accidentul a avut loc în nord-estul Austriei, între Mayerling şi Hinterbruehl. În jurul orei locale 6 (7 ora României), microbuzul în care se aflau opt români a intrat într-un parapet şi a fost proiectat în piciorul unui pod. Este posibil ca șoferul să fi adormit la volan.
Doi dintre răniţi – două femei în vârstă de 60 de ani – au fost transportaţi la spital cu elicopterul, la Viena. Un al treilea rănit a fost dus la spitalul din Baden.
„Una dintre victime, care a fost aruncată în stradă în cursul accidentului, a fost călcată de alte maşini”, a declarat comandantul adjunct al pompierilor.
Traficul în zonă a fost oprit temporar.
Ministerul de Externe de la București a confirmat că cinci cetățeni au decedat, iar trei au fost răniți, dintre care doi se află în stare gravă. Persoanele rănite au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. „O echipă consulară mobilă din cadrul misiunii diplomatice se deplasează la spitalul unde se află internați cetățenii români, pentru a obține detalii cu privire la starea de sănătate a acestora și pentru a acorda asistență consulară. Misiunea diplomatică română sprijină familiile persoanelor decedate în vederea eliberării certificatelor de deces și a repatrierii trupurilor neînsuflețite”, precizează MAE.
MAE afirmă că misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale în vederea obținerii unor informații suplimentare referitoare la circumstanțele producerii accidentului, la starea de sănătate a persoanelor rănite, dar și pentru confirmarea identității acestora.
Ambasada României în Austria menține legătura cu autoritățile locale și cu familiile victimelor și este pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări, mai arată MAE.
digi24.ro

Vezi si

Aproape 1.000 de cazuri de rujeolă în ultima săptămână în România și un deces

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că în perioada 1 ianuarie 2023 – …