Friday , March 29 2024

Ceremonie impresionantă pentru victimele accidentului aviatic din Sibiu. Iohannis, prezent la eveniment

ceremonie

Sicriele cu trupurile celor opt militari decedaţi au fost aduse duminică pe platoul Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu unde a avut loc un ceremonial în onoarea lor. La ceremonie au participat preşedintele ales Klaus Iohannis şi ministrul Apărării Naţionale, comandantul unităţii militare de la Câmpia Turzii, dar şi oficialităţi locale şi reprezentanţi ai armatei.
Un elicopter militar model IAR-330 PUMA s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, la limita dintre judeţele Sibiu şi Mureş, la bordul elicopterului aflându-se zece persoane. Opt militari au murit şi doi au fost răniţi în accident. Parchetul Militar a demarat o anchetă în cazul tragediei aviatice din Sibiu, iar duminică începe audierea martorilor.
Epava elicopterului a fost ridicată şi dusă într-un hangar de la unitatea din Câmpia Turzii, de acolo de unde a plecat aeronava. Anchetatorii vor continua şi audierile. Sunt foarte mulţi martori care au văzut elicopterul în zbor. Unii spun chiar că pilotul a încercat să aterizeze pe un stadion comunal din zonă şi a deschis trenul de aterizare, dar s-a răzgândit şi a continuat zborul.
 
 

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …