Saturday , April 20 2024

UPDATE: 49 de morti și zeci de raniti, multi dintre ei copii, în atacurile la două moschei din Noua Zeelandă

UPDATE: Un nou bilanț anunțat de șeful poliției dupa atacyul armat din Christchurch: indivizii înarmaţi au ucis 49 de oameni şi au rănit alte câteva zeci, mulţi dintre ei copii. 

Poliţia a reţinut patru suspecţi: trei bărbaţi şi o femeie, dintre care unul a fost eliberat. Unul dintre cei reţinuţi ar fi transmis live, pe internet, atacul. Individul postase pe Facebook un mesaj împotriva musulmanilor. Apoi, cu o cameră prinsă de hainele sale, ar fi transmis momentul în care a intrat în lăcaşul de cult şi a deschis focul asupra celor aflaţi acolo.

Premierul Jacinda Ardern a confirmat initial că 40 de persoane au fost ucise și cel puțin 20 au fost rănite în atacurile care au avut loc vineri în două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, relatează CNN şi BBC. Incidentul s-a produs la moscheea Al Noor mosque, aflată în centrul orașului Christchurch, al treilea cel mai mare din Noua Zeelandă. Toate școlile din oraș au fost închise, a anunțat un reprezentant al poliției, relateaza Mediafax.

Publicația Stuff relatează că personalul spitalului din Christchurch a fost informat că urmează să sosească 40-50 de persoane rănite. Poliția a evacuat clădirile din zona unde s-a produs incidentul și încearcă să prindă atacatorul. Autoritățile suspectează că într-un vehicul aflat la aproximativ trei kilometri de moschee este amplasată o bombă, relatează cotidianul The Guardian.

Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande, a descris atacurile drept un “act fără precedent de violență”, adăugând că oamenii din moschei ar fi trebuit să aibă dreptul să-și exercite libertatea religioasă în siguranță. “Va fi una din cele mai întunecate zile din istoria Noii Zeelande”, a adăugat Ardern.

Individul postase pe Facebook un mesaj împotriva musulmanilor.Apoi, cu o cameră prinsă de hainele sale, ar fi transmis momentul în care a intrat în lăcaşul de cult şi a deschis focul asupra celor aflaţi acolo. Contul de Facebook a fost închis de administratorii reţelei. Bărbatul a fost identificat.

El locuieşte în Australia, motiv pentru care ancheta s-a extins şi în această ţară. Într-o declaraţie, premierul australian l-a numit “terorist”. Premierul Noii Zeelande a convocat o reuniune de urgenţă a structurilor de securitate, iar singura veste bună este că în Christchurch au fost ridicate măsurile de siguranţă luate în primele momente după atac.

Şcolile din oraş au fost deschise şi elevii au putut pleca spre case, după aproape 4 ore. (Mediafax, Digi 24)

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …