Thursday , March 28 2024

Bombonica Prodana, fosta soție a lui Liviu Dragnea, a plătit prejudiciul în dosarul angajărilor fictive

Bombonica Prodana a transmis prin avocatul său la un dosar un document prin care anunță instanța de judecată că a plătit prejudiciul în acest dosar, de peste 108.000 lei. De asemenea, fosta soție a lui Liviu Dragnea cere în acest fel încetarea procesului în ceea ce o privește. Urmează ca judecătorii să discute această solicitare.
 
bombonica prodana

Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, este acuzată de abuz în serviciu, alături de foşti şefii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.
Ea a fost pusă sub acuzare pentru că, în perioadele 3 martie – 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 – 1 august 2010, nu a sancţionat două subordonate încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, deşi ştia că nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) judecă, miercuri, procesul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie şi de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, este audiat.
Potrivit procurorilor, în perioada iulie 2006 – decembrie 2012, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al PSD Teleorman, a determinat-o pe Floarea Alesu, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii.
„În realitate, cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă”, arată DNA.
digi24.ro

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …