Friday , March 29 2024

Boc: Mă pot considera un lider de sacrificiu dacă Sarkozy, Merkel sau Zapatero sunt apreciaţi la fel

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că se poate considera drept un lider de sacrificiu dacă şi principalii politicieni europeni care derulează un proces de reformă, precum Sarkozy, Merkel sau Zapatero, sunt consideraţi tot lideri de sacrificiu, şi aceştia înregistrând pierderi mari de popularitate.
Întrebat, joi seara, la postul public de televiziune, dacă se consideră un lider de sacrificiu, având probleme şi în partid, Boc a răspuns că poate fi considerat astfel dacă aceeaşi apreciere există şi faţă de alţi lideri europeni importanţi.
“Mă pot considera un lider de sacrificiu în măsura în care şi Sarkozy, Merkel sau Zapatero sunt lideri de sacrificiu. Mi-au adus colegii mei, zilele trecute, o analiză a principalilor lideri europeni, care, din nefericire, au căzut foarte mult în popularitate datorită măsurilor aspre pe care au trebuit să le ia. Şi, atenţie, este vorba de lideri şi de dreapta şi de stânga. Că e vorba de Zapatero, în Spania, de stânga, sau e vorba de Merkel sau Sarkozy, în Germania şi Franţa, de dreapta sau centru-dreapta, din nefericire, criza aceasta n-are ideologie şi loveşte din punctul de vedere al popularităţii pe toţi liderii care sunt obligaţi, dacă fac ceea ce trebuie pentru ţară, să îşi asume măsuri aspre”, a spus Boc.
El a adăugat însă că nu va putea sta la Palatul Victoria şi să omită problemele existente.

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …