Friday , March 29 2024

Boc: Ieşirea din calendarul Legii salarizării poate amâna tranşa FMI. Guvernul are un plan B

Guvernul dispune de un “plan B” în cazul Legii salarizării, în condiţiile în care ieşirea din calendarul prevăzut pentru adoptarea legii, urmare a suspendării şedinţei Parlamentului destinată citirii moţiunii de cenzură, poate amâna tranşa FMI şi afecta implicit deficitul, a afirmat premierul Boc.
El a declarat, la Parlament, că ieşirea din calendar poate afecta primirea următoarei tranşe din împrumutul contractat de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), cu efecte negative asupra finanţării deficitului bugetar şi implicit a salariilor şi pensiilor.
Şeful Guvernului a acuzat opoziţia de iresponsabilitate, arătând că reprezentanţii acestora “trag cu gloanţe oarbe în toate părţile” şi au “plăcerea sadică” de a periclita acordul încheiat de România cu FMI.
Premierul a asigurat însă că Guvernul are un “plan B” în acest caz, fără să intre în detalii.
“Vă asigur că, în calitate de prim-ministru, ştiu ce trebuie să fac”, a spus Boc.
Şedinţa Parlamentului în care era programată citirea moţiunii de cenzură pe Legea-cadru a salarizării a fost suspendată de către preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care a anunţat că, în urma apelului nominal, sunt prezenţi doar 225 de parlamentari, nefiind întrunit cvorumul.

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …