Friday , March 29 2024

Berceanu, despre o posibilă remaniere din funcţia de ministru: "Nu simt, dar poţi să ştii? "

Radu Berceanu
Radu Berceanu a declarat, luni, că nu îşi pune problema remanierii din funcţia de ministru al Transporturilor, operaţiune care însă “se poate întâmpla”.
“Nu îmi pun problema aceasta şi nu cred că trebuie să te preocupi de aşa ceva. E un lucru care se poate întâmpla. Nu simt, dar poţi să ştii?”, a spus Berceanu.
Întrebat dacă se simte vizat de o posibilă remaniere, Berceanu a răspuns că premierul Emil Boc este cel care analizează activitatea miniştrilor şi face propunerile către preşedinţie.
Pe de altă parte, întrebat de un reporter cât timp munceşte zilnic şi cum se relaxează, Berceanu a replicat că lucrează 12-13 ore pe zi şi că se destinde zburând cu avionul.
“Vin în minister între 8-9 dimineaţa şi plec pe la 8. Când mă relaxez eu nu merg la vânătoare să împuşc animale nevinovate, ci preferm să zbor cu avionul la Strejnic”, a spus el.
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că se autoevaluează pozitiv din punct de vedere al atingerii obiectivelor stabilite prin programul de guvernare şi a celor propuse de preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la începutul lunii august, la postul public de televiziune, că la 1 septembrie se va face o analiză a Guvernului, cu “grupuri parlamentare”.
Şeful statutlui s-a întânit pe 20 iunie cu liderii PDL la Snagov şi a acordat Guvernului un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate şi a programului de restructurare să-şi dovedească eficienţa.

Vezi si

Ministerul Apărării confirmă că o „posibilă dronă” a căzut pe Insula Mare a Brăilei. Pe teren s-a format un crater de 4 metri

Ministerul Apărării Naționale a confirmat, vineri, că în seara zilei precedente în Insula Mare a …