Friday , March 29 2024

Bebeluș de 4 luni, dintr-o familie de romi din România, cel mai mic copil separat de părinții săi din cauza politicii anti-imigratie a lui Trump

Un copil de doar 4 luni a fost separat de păriniții săi, Florentina și Vasile Mutu, o familie de romi săraci din România care trăia din cerșit și care a încercat să intre ilegal în SUA. Povestea impresionantă a bebelușului de doar 4 luni este relatată pe larg de New York Times.

Asistenta socială care se ocupa de situația copiilor imigranților deținuți de autorități ca urmare a politicii administrației Trump de combatere a fenomenului a fost impresionată de povestea micului Constantin, pentru că nu se mai confruntase cu un caz în care copilul separat de familie să fie atât de mic și să provină din cu totul alt mediu, și nu din America Centrală.

Tatăl copilului, Vasile Mutu, a fost deținut într-un centru federal din Pearsall, Texas. Constantin era cel mai mic dintre miile de copii care au fost separați de părinții lor în baza politicii anti-imigraționiste a administrației americane, numărul total al celor afectați de aceasta fiind încă necunoscut.

New York Times notează că guvernul american nu a comunicat părinților motivul pentru care au fost despărțiți de fiul lor, iar reprezentanții Departamentului de Afaceri Interne au refuzat să comenteze cazul.

Constantin a fost despărțit de familia sa mai multe luni, timp în care tatăl a fost trimis la evaluare psihiatrică, la centrul de detenție pentru imigranți din Texas, pentru că plângea continuu. Mama sa a fost internată în spital, cu hipertensiune cauzată de stres.

Constantin a fost dat în grija unei familii din Michigan, înainte ca instanța să decidă repatrierea lui. Asistenta care a preluat cazul lui Constantin a făcut toate demersurile pentru a contacta părinții, reușind să dea de urma mamei, cu care a rămas în legătură permanentă.

Publicația notează că repatrierea s-a făcut după ce administrația Trump a revenit asupra ordinelor privind imigrația, ca urmare a reacției extrem de critice a opiniei publice. Copilul avea 9 luni când a fost trimis înapoi în România pentru a se reuni cu familia sa, în baza unui hotărâri judecătorești. Familia Mutu a dat în judecată guvernul american, mai scriu jurnaliștii de la New York Times.

HotNews

Vezi si

Supermarketurile nu vor fi închise în week-end. Ciolacu: Rezultă clar că nu e oportun

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că supermarketurile nu vor …