Saturday , April 20 2024

Băsescu: România participă cu fregata Regele Ferdinand şi cu 207 militari la operaţiunile din Libia

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat marţi, la finalul şedinţei Consiliului Superior de Apărare a Ţării, că România va trimite în Libia Fregata Regelui Ferdinand, cu 205 militari la bord, şi cu doi ofiţeri de stat major

“După cum ştiţi, pe 20 martie a fost aprobat planul operaţii pentru impunerea embargoului cu privire la vânzările de armament către Libia. La 23 martie, adică astăzi, a fost aprobat planul de embargo privind zona de operaţii aeriană. Tot astăzi, în jurul orei 16.00, Consiliul NATO a aprobat directiva de execuţie pentru embargoul împotriva Libiei, în baza rezoluţiei 1970. Odată cu aprobarea directivei de execuţie se trece la punerea în aprobare a planului de execuţie. Este decizia politică luată de NATO”, a declarat şeful statului la finalul şedinţei CSAT.
“Fiind luată decizia astăzi, am convocat CSAT, e adevărat, cu puţin înainte de adoptarea directivei de embargo, pentru că ştiam că va fi luată decizia, şi CSAT a decis implicarea României în impunerea condiţiilor de embargo cu Fregata Regelui Ferdinand şi cu doi ofiţeri de stat major”, a spus Traian Băsescu, precizând că
România va participa cu 205 militari la bordul Fregatei, plus doi ofiţeri de stat major, în total 207 militari.
Preşedintele Băsescu a mai spus că participarea Fregatei Regele Ferdinand se face la solicitarea NATO. Potrivit şefului statului, fregata va executa operaţiuni de blocare a oricărei nave suspecte că ar transporta, de exemplu, armament către Libia. “O navă militară poate face acest lucru, spre deosebire de o armă comercială. O somează şi trage”, a completat Traian Băsescu.
“În cel mai scurt timp, Guvernul trebuie să aloce resursa financiară necesară pentru ca fregata să opereze în conformitate cu directiva NATO”, a spus Traian Băsescu, precizând că, pentru buna funcţionare a fregatei, este nevoie de 4,5 milioane de euro, bani pe care îi va aloca Executivul în următoarea şedinţă de guvern.

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …