Saturday , April 20 2024

Austria: Conservatorii au castigat alegerile legislative. Sebastian Kurz (31 de ani) devine cel mai tanar lider de tara din lume

Partidul Poporului (conservator) din Austria, condus de Sebastian Kurz, actualul ministru de externe al tarii, in varsta de doar 31 de ani, a iesit pe primul loc la alegerile parlamentare desfasurate duminica, potrivit sondajelor de la iesirea de la urne, anunta AFP. Kurz este pe cale, astfel, sa devina noul cancelar al Austriei si cel mai tanar lider de tara din lume.
kurz

Partidul Poporului (OVP) al lui Kurz se afla pe primul loc, cu 30,2% din voturi, in timp ce actualul partener de coalitie, Partidul Social Democrat (SPO), are 26,3%, fiind umar la umar cu Partidul Libertatii (FPO), de extrema-dreapta, scrie Reuters, citand o proiectie realizata de institutul de sondare SORA si prezentata la scurt timp dupa inchiderea sectiilor de vot, pe baza numararii a 42% din buletinele de vot, mai putin cele prin corespondenta.
Exit-poll prezentat si de televiziunea austriaca ORF:
ÖVP – 30,5% (Partidul Poporului)
FPÖ – 26,8% (Partidul Libertatii)
SPÖ – 26,2% (Partidul Social-Democrat)
NEOS – 5,3%
PILZ – 4,3%
Altele – 2,2%
Tanarul conservator si-a propus sa invinga extrema dreapta cu mijloacele ei in acest scrutin, luand o pozitie dura in privinta migrantilor si promitand ca va impiedica o repetare a crizei europene a migrantilor.
Kurz a dus Partidul Poporului (conservatori) pana pe primul loc al sondajelor de opinie dupa ce a ajuns, in mai, la sefia formatiunii. In anul anterior, sondajele erau dominate de Partidul Libertatii (extrema-dreapta).

Vezi si

Tablou furat dintr-o galerie de artă britanică, estimat la două milioane de euro, găsit în România după patru ani

Un tablou estimat la 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, în 2020, …