UPDATE: 6 morti intr-un atac armat într-un spital din Cehia. Atacatorul s-ar fi impuscat in cap intr-o masina

10/12/19 ora:10:57am

Șase persoane au fost ucise marţi în urma unui atac armat la un spital din oraşul Ostrava, aflat în nord-estul Republicii Cehe, a informat poliţia, informează Mediafax, care citează Reuters.

UPDATE 11.55: Poliția cehă a spus că un bărbat s-a împușcat în cap într-o mașină căutată de autorități în legătură cu atacul din Ostrava. ”Poliția a găsit mașina, acolo s-a auzit o împușcătură. Stabilim identitatea bărbatului care s-a împușcat înainte de intervenția poliției”, a precizat instituția pe Twitter.

UPDATE: Postul de radio german Deutsche Welle a relatat că poliţia a evacuat spitalul şi este în căutarea unui bărbat cu părul scurt, cu o înălţime de aproximativ 1,8 metri şi îmbrăcat cu o jachetă roşie, informează Agerpres.

Atacul a avut loc într-o sală de aşteptare a spitalului. Patru dintre persoanele împuşcate au murit pe loc, iar două au suferit răni grave, decedând ulterior.

“Sunt desfăşurate o unitate de intervenţie a poliţiei regionale şi o echipă de reacţie rapidă. Din păcate, atacul s-a soldat cu mai multe decese”, a declarat ministrul de interne Jan Hamacek pentru postul public de televiziune ceh.

”Intervenţia este în desfăşurare, nu voi comenta cu privire la alte detalii. Poliţia face tot posibilul pentru a rezolva situaţia”, a adăugat Hamacek.

Cotidianul MF Dnes a informat că martorii au auzit focuri de armă dinspre camera de gardă a spitalului universitar din Ostrava, ce are 1.200 de paturi.

Autorităţile au informat pe Twitter că au demarat o operaţiune pentru a-l căuta pe suspect.

Directorul spitalului a anunţat că numărul victimelor ar putea creşte.

Atacul armat a avut loc la ora locală 7.00, a anunţat ministrul de Interne Jam Hamacek.