Friday , March 29 2024

Amendamente la Codul Silvic: Proprietarii de păduri ar putea să taie toţi copacii pentru a-i înlocui cu pensiuni şi piscine

taieri

Deputaţii ar vrea să dea verde defrişării pădurilor, ca să-şi facă hoteluri şi pensiuni. O lege semnată de 37 de deputaţi social-democraţi şi unul conservator propune posibilitatea trecerii în intravilan a pădurilor şi tăierea lor până la 100%, în scopuri turistice. Zece dintre aleşi sunt chiar ei proprietari de păduri. Întrebaţi cum de au putut să propună o astfel de lege, unii parlamentari au făcut un pas înapoi şi au spus că nu ştiau ce semnează. Alţii susţin că cei care critică iniţiativa au o mentalitate învechită şi nu se gândesc la turismul românesc.
Social-democratul Cătălin Rădulescu este unul dintre aleşii care au lucrat la această lege: „În toată ţara şi în toată lumea asta, oriunde s-a construit, s-a construit tâind pădure, că altfel nu se putea construi în cer; nu s-au inventat acele lucruri. Nu le-au adus OZN-urile sau extratereştrii. Acum când vrem să facem unităţi de turism, ne apucă o isterie naţională că se taie pădurile!”.
Mai mult, o critică pe Doina Pană, ministrul Mediului pentru că se împotriveşte iniţiativei: „Şi doamna ministru am înţeles că a făcut o gafă spunând că nu face imobiliare. Păi nu e vorba de imobiliare!! E vorba de unităţi de cazare, de turism!!”
Cătălin Rădulescu este unul dintre cei zece deputaţi care ar putea beneficia direct de lege pentru că este proprietar de păduri. Parlamentarul nu vede însă niciun conflict de interese.
„Eu sunt constructor de drumuri. Am alte obiective în viaţa mea. Nu vrea să construiesc hoteluri!”, spune el.
Alţii şi-au dat seama de consecinţe şi promit să-şi repare greşeala.
„Nu sunt de acord cu defrişarea integrală a pădurilor. Asta e o aberaţie. O să-mi retag semnătura.”, susţine Ninel Peia, deputat PSD.
Şi Ioan Adam, un alt semnatar al legii, bate în retragere: „Aşa ceva nu o să propun niciodată. Să nu se sperie nimeni că codrii României o să fie incluşi în intravilanul localităpţilor şi acolo să înceapă o activitate de distrugere”.
România are 6,7 milioane de hectare de pădure, mult sub media europeană. Dintre ele doar jumătate aparţin statului. În rest sunt păduri deţinute de persoane fizice şi juridice şi ar intra sub incidenţa acestei legi, deci ar putea fi defrişate. Legea ar putea avea urmări dramatice, mai ales că ultimele date arată că în România se taie ilegal în fiecare oră trei hectare de pădure.
digi24.ro

Vezi si

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale până în primăvara anului viitor

Populația va plăti în continuare prețuri plafonate pentru electricitate și gaze naturale. Guvernul a prelungit …