Friday , April 19 2024

Ambasadorul SUA si sefa DNA, in vizite separate la ministrul Justitiei, Tudorel Toader

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii in Romania, Hans Klemm, a sosit, luni dupa-amiaza, la sediul Ministerului Justitiei, pentru a se intalni cu ministrul Tudorel Toader.
hans klemm

Vizita are loc in contextul in care ministrul Justitiei a amanat, luni, pentru miercuri, prezentarea rezultatelor evaluarii conducerii Ministerului Public si Directiei Nationale Anticoruptie.
Hans Klemm a intrat in sediul Ministerului Justitiei, luni, la ora 15.30.
“Reprezentantii Ambasadei SUA se intalnesc in mod constant cu oficialii romani sa discute probleme bilaterale de interes comun”, a precizat Biroul de presa al ambasadei, in legatura cu vizita pe care ambasadorul Hans Klemm i-o face ministrului Justitiei, Tudorel Toader.
Ministrul Justitiei a declarat, luni, ca nu i-a prezentat primului-ministru concluziile verificarilor de la Parchetul General si DNA, dar ca va vorbi cu premierul pana miercuri, cand va anunta rezultatul analizei.
Tudorel Toader a spus ca nu s-a intalnit cu procurorul-sef al DNA inainte sau in timpul evaluarii, pentru ca nu el trebuie sa se deplaseze pentru aceste discutii, procedura fiind “in sens invers”.
In jurul orei 17.00, procurorul-sef Laura Codruta Kovesi a intrat la discutii la Ministerul Justitiei.
Tudorel Toader, a declarat, luni dimineata, ca evaluarile activitatii Ministerului Public si DNA au fost facute in termenul stabilit de 14 zile, care s-a implinit duminica seara, dar va proroga termenul de anuntare a rezultatelor cu doua zile, iar decizia si toate amanuntele legate de aceasta le va prezenta miercuri, intr-o conferinta de presa.
Toader a fost intrebat si luni dimineata, cand a ajuns la Ministerul Justitiei, daca in cadrul acestei evaluari s-a intalnit si cu procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, dupa discutiile pe care le-a avut cu procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, insa a evitat un raspuns, aratand doar ca aceasta informatie va fi comunicata miercuri, in conferinta de presa.
Intrebat cum comenteaza declaratiile presedintelui potrivit carora este multumit de activitatea procurorului-sef al DNA si procurorului general al Romaniei si ce va face in eventualitatea in care va propune revocarea acestora din functii si va primi un refuz din partea sefului statului, ministrul Justitiei a spus: “Presedintele si-a exprimat in repetate randuri opinia. Eu imi voi exprima opinia mea, in scris si prin raspunsurile pe care vi le voi da miercuri, in conferinta de presa”.
Verificarile la Ministerul Public si la Directia Nationala Anticoruptie au fost anuntate de ministrul Justitiei in 12 martie, cand spunea ca va discuta cu procurorul general al Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Augustin Lazar, si cu procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerand ca s-a incalcat legea, conform deciziei Curtii Constitutionale si arata ca in doua saptamani va lua o decizie finala, inclusiv privind o eventuala revocare a celor doi, dar este posibil ca pana atunci acestia sa demisioneze.
stirileprotv.ro

Vezi si

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Vremea se încălzește

Agenția Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 22 aprilie …

One comment

  1. Cat se mai amesteca astia in problemele altora?!